● Emil Brumaru, Opere III. Cerşetorul de cafea, prefaţă de Livius Ciocârlie, Editura Polirom, 2012.
Cînd au fost publicate pentru prima dată Scrisorile către Lucian Raicu în 2004 (la puţină vreme după ce apăruseră în România literară), probabil puţini şi-au imaginat volumul total de scrisori pe care tînărul Emil Brumaru le-a trimis, de la Dolhasca, apoi de la Iaşi, celor cîţiva scriitori care-i cîştigaseră simpatia. 600 de pagini de epistole sînt o operă în sine şi, o spun din capul locului, una absolut extraordinară. Căci scrisorile lui Emil Brumaru, scrise între anii 1968-1981, sînt partea nevăzută a planetei sale poetice şi, deci, parte esenţială din ea.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Scrise, uneori, zilnic şi, de cele mai multe ori, fără a primi răspuns, epistolele alcătuiesc, de fapt, un adevărat jurnal afectiv şi esenţializat avînd drept destinatari cîţiva privilegiaţi, pe mai mult de jumătate dintre aceştia fără a-i cunoaşte personal sau pe care i-a întîlnit doar de cîteva ori: Lucian Raicu, Leonid Dimov, Radu Petrescu, Şerban Foarţă, Ilie Constantin, Alex. Ştefănescu, Florin Mugur (în ordinea din sumarul volumului, care nu este şi cea cronologică). De aceea este foarte interesant de urmărit cum, în paralel cu devenirea sa ca scriitor, dar şi în funcţie de destinatar, scrisorile lui Emil Brumaru se schimbă deopotrivă ca tonalitate, vervă şi tematică. Între scrisorile expediate lui Leonid Dimov în perioada 1968-1972 (pe cînd poetul de 30 de ani încă nu debutase şi locuia, ca medic şi alături de prima soţie, în Dolhasca) şi cele trimise, spre sfîrşitul anilor ’70 şi în 1980, lui Lucian Raicu sau Florin Mugur (cînd poetul îşi publicase primele cărţi, locuia la Iaşi, izgonit din paradisul luminii de la Dolhasca, divorţase, devenise tată şi avea probleme de sănătate), între
