Marele efect al rezultatelor foarte slabe, chiar catastrofale, ale examenului de Bacalaureat din ultimii doi ani este reîntoarcerea elevilor către meditaţii. Chiar dacă este criză economică, părinţii scot din buzunare sume cu multe zerouri, doar pentru ca odraslele lor să treacă cu brio examenul de sfârşit de liceu şi să scape de eventuala ruşine a eşecului de la Bac. Pentru cei care vor să urmeze o facultate, miza este mult mai mare. Acum, când la facultăţi se intră cu dosar, în care media de la Bac joacă un rol major, elevii foarte buni la învăţătură apelează la meditaţii pentru a-şi creşte şansele de reuşită în cursa pentru o notă cât mai mare. Şi toate acestea spre fericirea dascălilor, care reuşesc să îşi mai asigure rotunjirea veniturilor.
Profesorii bine cotaţi, la mare căutare
Nici nu a început bine noul an şcolar că elevii, dar mai ales părinţii, speriaţi de rezultatele ultimei sesiuni de bac, au şi început să se intereseze de meditaţii. Am putea spune că a devenit un soi de modă ca fiecare elev de clasa a VIII-a sau a XII-a să apeleze la un profesor particular în ultimul an de studiu, considerând că numai în acest fel vor trece cu brio examenul. La profesorii bine cotaţi din licee foarte greu se mai poate ajunge la începutul anului şcolar, mulţi dintre aceştia făcându-şi grupele încă din vacanţa de vară. Tarifele practicate de aceştia sunt direct proporţionale cu reputaţia.
Prestaţii destul de “piperate”
Preţul acestor meditaţii nu este deloc accesibil oricărui părinte. De exemplu, o şedinţă de pregătire la limba română sau la matematică costă de la 40 la 60 de lei, în funcţie de profesor, orele de chimie, biologie şi fizică costă în jur de 45 lei per şedinţă. Acestea din urmă sunt alese de elevii care doresc să urmeze o facultate la admiterea căreia printre probele de concurs se numără şi chimia sau biologia, astfel că de c