- Alexandru Bellu şi conacul de la Urlaţi, Prahova (I) -
Contextul care a dat naştere „stilului neo-româneasc“ la finele veacului al XIX-lea este îndeobşte cunoscut. Ceea ce numim „trezirea conştiinţei naţionale a românilor“ a condus la nevoia de definire a noţiunii de specific naţional. Arhitectura va fi unul dintre domeniile predilecte de desfăşurare ale acestei orientări.
DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La Căiuţi Anunţată şi imperios cerută de Alexandru Odobescu încă din 1851 (Alexandru Odobescu, Viitorul artelor în România, conferinţă ţinută la Cercul românilor din Paris la 17 martie 1851), acţiunea de reconsiderare a valorilor arhitecturii tradiţionale se va materializa, la început, prin numeroase călătorii de „inventariere“, de „recunoaştere“, de identificare a ceea ce ar fi putut constitui esenţa arhitecturii şi a artei tradiţionale. Chiar dacă primele relatări sînt mai curînd descriptive, ele au meritul de a semnala şi aduce în interesul public existenţa unei arhitecturi tradiţionale, ca materializare a istoriei româneşti. De la Gheorghe Asachi şi Alexandru Pelimon la Cezar Bolliac, Ioan Slavici, Grigore Alexandrescu, la însuşi Alexandru Odobescu – cel care totodată alcătuieşte, în 1871, un chestionar trimis tuturor revizoratelor şcolare judeţene spre a consemna „antichităţile“ fiecărei localităţi în parte; de la Nicolae Iorga, Virgil Drăghiceanu, Victor Brătulescu la colonelul D. Papasoglu şi Al. Tzigara-Samurcaş, toţi vor face „călătorii de studii“ finalizate cu rapoarte sau scrieri date publicităţii. Mulţi dintre ei vor alcătui colecţii, publice sau particulare, conţinînd opere de artă descoperite cu aceste prilejuri, colecţii de fotografii şi desene ilustrînd edificii reprezentative pentru trecutul românesc. Nici unul dintre aceşti colecţionari de isto
