Iubitul Andei Adam ar putea juca oricând rolul de manechin Şi, astfel se face că, mai nou, apare în vitrinele unor florării din Bucureşti.
O imagine în mărime naturală a lui Victor tronează pe geamurile lanţului de boutique-uri florale Belle Fleur din Bucureşti. El apare îmbrăcat în costum negru, foarte elegant, cu papion, zâmbind şi ţinând în mână un buchet cu flori.
Prezenţa lui nu este deloc întâmplătoare. Alături de Anda Adam şi de câţiva prieteni, au deschis cel mai nou lanţ de florării din Bucureşti. Este vorba de Belle Fleur, un concept ce vine direct din patria mondială a comerţului cu flori, Olanda.
Victor şi Anda au adus specialişti care fac cele mai frumoase şi mai inedite aranjamente florale. Practic, pot realiza atât buchete în cele mai frumoase combinaţii coloristice, cât şi forme de obiecte cât mai inedite.
Belle Fleur are în prezent trei sedii în Bucureşti, pe Calea Victoriei, Mihai Bravu şi Calea Moşilor.
Iubitul Andei Adam ar putea juca oricând rolul de manechin Şi, astfel se face că, mai nou, apare în vitrinele unor florării din Bucureşti.
O imagine în mărime naturală a lui Victor tronează pe geamurile lanţului de boutique-uri florale Belle Fleur din Bucureşti. El apare îmbrăcat în costum negru, foarte elegant, cu papion, zâmbind şi ţinând în mână un buchet cu flori.
Prezenţa lui nu este deloc întâmplătoare. Alături de Anda Adam şi de câţiva prieteni, au deschis cel mai nou lanţ de florării din Bucureşti. Este vorba de Belle Fleur, un concept ce vine direct din patria mondială a comerţului cu flori, Olanda.
Victor şi Anda au adus specialişti care fac cele mai frumoase şi mai inedite aranjamente florale. Practic, pot realiza atât buchete în cele mai frumoase combinaţii coloristice, cât şi forme de obiecte cât mai inedite.
Belle Fleur are în prezent trei sedii în Bucureşti, pe Calea Victoriei, Mihai