O amplă şi interesantă incursiune în universul simţurilor olfactiv şi gustativ, cu trimiteri la filozofie, sănătate, religie, comerţ şi nu numai, este semnată de dl prof. dr. Dorin Sarafoleanu şi dna dr. Ramona Ungureanu.

Pentru mulţi gânditori, senzoriul rămâne încă „sluga păcătoasă a spiritului“. Împătimiţii hedonişti pledează astăzi pentru ştergerea diferenţei între spirit şi simţuri prin intermediul artei culinare (care include, pe lângă miros şi gust, şi celelalte trei simţuri), pe care o consideră un liant între „ars amandi“, „l’art de vivre“ şi „ars morendi“ (Dan C. Mihăilescu). Mirosul şi gustul sunt simţurile care joacă un rol esenţial în dezvoltarea somatică, psihosocială şi comportamentală a individului. Sunt primele simţuri care se dezvoltă, fiind necesare căutării şi selecţionării hranei, precum şi pentru perpetuarea speciei, deci evoluţiei. Gustul şi mirosul sunt senzorii care se intrică funcţional; de altfel, şi structura lor anatomică – cu centrii cerebrali învecinaţi şi cu multiple conexiuni între ei – confirmă acest lucru. Din punctul de vedere al patologiei, alterarea unuia dintre ei atrage după sine şi suferinţa celuilalt. Fără miros, nutriţia este pusă în pericol. Alimentele devin inodore şi insipide, selecţionarea lor şi prepararea hranei devin dificile. Dacă alterarea mirosului şi a gustului apar după dobândirea unei experienţe alimentare stocate în memorie, handicapul olfactivo-gustativ poate fi compensat prin celelalte simţuri, ajutate de memoria olfactivo-gustativă. Cum intervin celelalte simţuri în completarea sau compensarea senzoriului olfactivo-gustativ? Văzul intervine în aprecierea de la distanţă a alimentului, simţul tactil apreciază dimensiunea, consistenţa, netezimea alimentului, iar auzul, prin felul sunetelor produse, atestă o anumită calitate a unui produs alimentar (testarea pepenilor, de exemplu).