Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine are grijă de orfanii de pe Forex?

Publicat in Romania Libera, joi 11 octombrie 2012 ·

Irina Loghin n-avea nimc împotriva arestării numitului Rasdaq, "dacă a încălcat legea", CNVM contemplă senin cârligele de marketing prin care brokerii Forex îşi atrag vacile de muls. Cum pot fi protejaţi mai eficace investitorii post... Cristian Sima?

Dispariţia lui Cristian Sima, însoţit se pare de o parte din banii clienţilor, ridică noi semne de întrebare privind modul în care sunt protejaţi viitorii "păgubiţi Forex". CNVM a demarat ieri o anchetă la sediul ramurii româneşti a holdingului WBS, dar pentru tranzacţiile din pieţele externe intermediate din paradisuri fiscale ridică din umeri. "CNVM nu poate supraveghea şi sancţiona decât firmele care sunt fie înregistrate în România (înfiinţate aici, poziţiile 1-59 din registrul public ), fie operează în baza unui "paşaport european" (poziţiile 60-570)-adică o autoritatea similară dintr-o ţara europeană anunţă CNVM că o firmă reglementată de aceasta a deschis operaţiuni în România" ne spune Luminiţa Ciocan, purtătorul de cuvânt al CNVM. Poliţia Sibiu s-a autosezizat la rândul său (mă întreb dacă există echivalentul lui Garcea specializat în contracte futures) din oficiu, semn că am putea descoperi că nici operaţiunile din România nu erau chiar cuşer. Şi cea mai buună dovadă în acest sens este graba Sibex de a-şi demite preşedintele in lipsă, de frică să nu pună cineva semnul egal între instituţie şi practicile neortodoxe ale WBS România.

Cine ne apără de Forex asta?

Am auzit de un broker Frex ce găsise reţeta magică: 50% din clienţi câştigau întotdeauna! Nici nu era greu de vreme ce-i punea să joace unul împotriva altuia (unul "short", celălalt "long"). Revenind la oile noastre forexiste, ce se întâmplă dacă o firmă dintr-un paradis fiscal vine cu o campanie agresivă de atragere a amatorilor de senzaţii bursiere tari ("mirajul Forex")? Pai, mai nimic, CNVM se limitează la alertele pentru investito

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 6 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 6 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 6 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 3 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 6 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 7 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°