Selecţionerul nu s-a hotărât la jucătorii pe care îi va arunca în luptă contra Turciei vineri seară
Este dificil de spus că după doar patru etape echipa României şi-ar putea pierde şansele de calificare la Campionatul Mondial din 2014. Dar având în vedere echilibrul din grupa preliminară, orice punct câştigat sau pierdut poate fi decisiv. Astfel, Victor Piţurcă nu vrea să rişte. Nu a făcut-o până acum şi nici nu are de gând să înceapă tocmai împotriva Turciei sau Olandei. Selecţionerul pregăteşte foarte atent apărarea împotriva echipei lui Avci şi are în vedere oameni cu valenţe mai degrabă defensive. Pentru atac, se gândeşte să mizeze pe fineţea din glezna lui Adi Mutu, viteza lui Marica sau pe cunoştinţele lui Bogdan Stancu despre campionatul turc.
Primul punct nevralgic în selecţionata României este postul de fundaş dreapta. Măţel s-a accidentat la ultima convocare, Gabi Matei nu este în cea mai bună formă fizică, iar Săpunaru este în conflict deschis cu Piţurcă. În aceste condiţii, din lotul 25 de jucători nu face parte niciun jucător care să fie "de meserie" fundaş dreapta. Îngrijorător, dar se caută soluţii, mai ales că adversarul direct al celui desemnat va fi Arda Turan, poate cel mai periculos fotbalist turc. Cum în ultimele meciuri, selecţionerul a preferat să îi folosească în acea zonă de teren pe Papp sau Luchin, de această dată, fotbalistul lui Chievo nu a fost chemat. În schimb, a venit Tamaş, uşor accidentat, dar care în ultimele etape a jucat pe flancul drept şi este favorit în faţa lui Luchin.
Viteză sau cunoştinţă?
Un alt semn de întrebare pentru Victor Piţurcă este pe cine să arunce în ofensivă. Cum golgheterii Ligii I, Rusescu şi Marius Niculae, au fost lăsaţi în ţară, opţiunile sunt clare: Marica sau Bogdan Stancu. Primul ar fi cea mai bună soluţie dacă selecţionerul va prefera un joc pe cont