Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voltaj, liderul surprizã!

Publicat in Vremea Noua, vineri 12 octombrie 2012 ·

Liga de minifotbal

NEPREVÃZUT… Voltaj este liderul surprizã al campionatului judetean de minifotbal dupã primele patru etape. Gruparea la care evolueazã si doi fosti campioni cu Salvatorii a profitat si de un program mai accesibil si s-a “cocotat” în vârful clasamentului, înaintea favoritelor de traditie la primul loc.

Nou apãrutã în liga de minifotbal, echipa Voltaj a surprins pe toatã lumea, dupã ce a dat de pãmânt cu toate adversarele pe care le-a întâlnit în cale si s-a instalat pe prima pozitie a clasamentului, cu maximum de puncte în primele patru runde. Voltaj ar fi trebuit sã evolueze în Liga a II-a, însã sistemul competitional s-a schimbat iar Voltaj si alte patru formatii au fost aduse în prima ligã. În acest debut de sezon, Voltaj a bãtut tot fãrã probleme si la diferente mari de scor, printre victime aflându-se si Zimbru, echipã surclasatã cu 3-0. Pe locul doi, la un singur punct de Voltaj se aflã campionii de la Salvatorii, podiumul fiind încheiat de Inter Traian, cu nouã puncte. În etapa a V-a, care va avea loc mâine, începând cu ora 09.00 pe terenul sintentic din incinta Liceului Teoretic “Emil Racovitã”, Voltaj va întâlni performera etapei precedente, Fortuna, formatie care a remizat, 3-3 cu Salvatorii. Cel mai interesant meci al zilei e chiar primul joc, cel dintre Simba si Zimbru. Salvatorii vor avea un meci lejer cu Smaratex Boys, în vreme ce Inter Traian va înfrunta echipa din Puscasi.

Etapa a V-a:

Simba – Zimbru

Smaratex Boys – Salvatorii

Puscasi – Inter Traian

Voluntarii Morinello – Spartanii

PNV – Varan

Maratonistii – Finante Publice

Fortuna – Voltaj

Atletic – Red Star

Liga de minifotbal

NEPREVÃZUT… Voltaj este liderul surprizã al campionatului judetean de minifotbal dupã primele patru etape. Gruparea la care evolueazã si doi fosti campioni cu Salvatorii a profitat si de un p

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 3 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 6 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Bianca Andreescu, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024 de una dintre favorite - Set pierdut cu 6-0

HotNews acum 48 minute
​Bianca Andreescu a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în trei seturi de Jasmine Paolini, scor 1-6, 6-3, 0-6. Bianca AndreescuFoto: Christinne Muschi / AP / Profimedia >> Ana Bogdan, eliminată în turul trei la Rola

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 2 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 3 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

A început finala Ligii Campionilor. Borussia Dortmund şi Real Madrid îşi dispută cel mai important trofeu continental intercluburi

News.ro acum 56 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. Finala a început la ora 22.00, pe stadionul Wembley. Partida de pe Wembley este ultima

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 2 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

25°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°