Uniunea Europeană va înăspri procesul de aderare pentru statele candidate, în urma recentelor încălcări ale statului de drept din noile state membre, care au subminat principiile democratice de bază ale uniunii. Sursa: Reuters
Comisia Europeană a adăugat noi măsuri de control şi standarde pentru a monitoriza progresele candidaţilor, asumându-şi puterea de a opri procedurile de aderare dacă există dovezi că un stat candidat nu îndeplineşte reformele necesare.
Stefan Fule, comisarul european pentru extindere, a declarat că Bruxelles-ul învaţă din greşelile făcute în cadrul procesului de aderare pentru Ungaria şi România."Lecţiile învăţate din aderările anterioare subliniază importanţa unei atenţii sporite asupra acestor domenii şi îmbunătăţirea calităţii procesului", arată un raport al comisiei ce analizează politica de extindere a UE.
"Noua abordare a negocierilor în domeniul statului de drept introduce necesitatea înregistrării riguroase a implementării reformelor ce se va realiza pe întreg parcursul procesului de negociere. Reformele trebuie să fie adânc înrădăcinate şi să fie ireversibile".
Măsurile luate de guvernele de la Bucureşti şi Budapesta, în ultimul an, au generat îngrijorare din partea Bruxellesului cu privire la deraierea democraţiei şi a statului de drept în România şi Ungaria.
Premierul României Victor Ponta s-a folosit de o serie de ordonanţe de urgenţă, pentru a limita puterile Curţii Constituţionale, în efortul său de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu. Între timp, premierul Ungariei, Viktor Orban, a trecut prin Parlament o controversată lege privind libertatea presei, criticii considerând că aceasta îi acordă mai multă putere să controleze libertatea de exprimare.
Deşi în ambele cazuri oficialii europeni, inclusiv preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi-au exprimat preocupările privind ameninţăril