Testosteronul este asociat mai ales cu agresivitatea şi comportamentul antisocial, însă rezultatele unui nou studiu indică faptul că acest hormon masculin scade şansele ca bărbaţii să mintă sau să înşele.
La studiu au participat 91 de bărbaţi din Germania. 46 dintre ei au fost trataţi cu testosteron, care le-a fost aplicat pe piele sub formă de gel, în timp ce restul de 45 au fost trataţi cu placebo
Ambele grupuri au fost apoi invitate să joace un banal joc de zaruri în camere izolate. Cu cât scorul obţinut era mai mare, cu atât primeau o recompensă în bani mai mare.
Unul dintre medicii care au luat parte la experiment, Dr. Bernd Weber, specialist în neuroştiinţe la Universitatea din Bonn, a precizat că acesta a fost proiectat în aşa fel încât să le permită participanţilor să mintă şi că nici bărbaţii, nici cercetătorii nu ştiau cine a primit testosteron şi cine placebo.
„Pentru că era vorba de cabine izolate, nimeni nu a ştiut dacă participanţii introduceau scorul real în computer sau unele mai mari, ca să obţină mai mulţi bani”, a explicat Dr. Matthias Wibral, autor al studiului.
Însă cercetătorii germani au avut posibilitatea de a afla ulterior dacă voluntarii au trişat sau nu. „Din punct de vedere statistic, probabilitatea ca un număr să iasă la zar este egală. Aşadar, dacă apăreau foarte multe numere mari, era o indicaţie a faptului că subiecţii au trişat”, a mai spus Wibral.
La final, când oamenii de ştiinţă au comparat rezultatele grupului tratat cu testosteron cu cele ale celuilalt grup, aceştia au descoperit că cei din primul grup au minţit mult mai puţin decât cei trataţi cu gelul placebo.
Rezultatele au fost publicate în jurnalul online Public Library of Science ONE şi au fost interpretate de autorii studiului drept un important pas înainte în încercarea de a contrazice o idee pr