Tectonica este ştiinţa alcătuirii, a articulării prin edificare într-un ansamblu a unor lucruri altminteri disparate, astfel încît ele să dea seama despre distribuţia corectă, armonioasă, a forţelor, a tensiunilor de pe pămînt. Arhitektonul este bătrînul, şeful echipei de tektoni, singurul care ştie de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat. Arhitectura a fost, pînă la postmodernism, mult mai conservatoare, mai întîrziată ca timp istoric de generare şi de consumare a schimbării decît celelalte arte. Postmodernismul este singurul curent artistic care s-a născut din arhitectură, aşadar, în cazul curentului postmodern, schimbarea, inovaţia, ruptura cu tradiţia încep tocmai în arhitectură. Există deja suficientă literatură în marginea acestei teme; aş aminti aici doar introducerea lui Kenneth Frampton la cartea sa Studies in Tectonic Culture şi textul lui Demetri Porphyrios „From Techne to Tectonics“.

DE ACELASI AUTOR Experiment în orizontul tradiţiei O sută de ani de istorie edificată Cine era, cine (mai) este arhitectul? Retrofuturism: un exemplu standard Cuvîntul grecesc de la care se revendică tectonica este tekton (vb. tektainomai): tîmplar sau, prin extensie, artizan care lucrează un material dur, cu excepţia – semnificativă – a metalului: metalurgistul, făurarul nu pot fi tekton, ei întîi supun duritatea prin foc, aproape lichefiind-o, şi abia apoi prelucrează materialul. Constructorul însă este recuperat sub umbrela tîmplarului: cuvîntul grec care descrie meşteşugul zidirii pare a-şi avea, la rîndul său, originile în sanscritul taksan („bardă, secure, topor“), care trimite la tîmplărie şi la folosirea toporului. Architekton era aşadar maestrul constructor, cel mai venerabil sau mai înţelept (arché) dintre ei. Lucrul cu etimologia a iscat în ultimele decenii o direcţie în arhitectură pe care Frampton o plasează sub genericul unei de