CNVM a început o anchetă în cazul lui Cristian Sima. Mai multe persoane publice s-ar afla printre clienţii păgubiţi de către acesta.
Pe lângă fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu, este vorba despre cântăreţul Tudor Chirilă, omul de afaceri Puiu Popoviciu şi Marie Rose Mociorniţă. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a început joi o investigaţie la sediul societăţii de brokeraj WBS România după ce au apărut suspiciuni că fostul acţionar Cristian Sima ar fi fugit cu banii firmei WBS Holding, transmite Mediafax.
“CNVM a început astăzi, 11 octombrie 2012, o investigaţie la sediul societăţii de servicii de investitii financiare (SSIF) WBS România, pentru a verifica modul de operare al societăţii în relaţia cu clienţii, precum şi integritatea conturilor acestora. În acest context, autoritatea pieţei de capital recomandă clienţilor societăţii de servicii de investiţii WBS România care se consideră prejudiciaţi să depună reclamaţii la sediul CNVM. Menţionăm, totodată, faptul că WBS Holding nu este o entitate aflată sub autoritatea CNVM, nefiind autorizată de aceasta să desfăşoare activităţi pe piaţa de capital din România”, se arată într-un comunicat transmis joi de CNVM.
Comisia menţionează că va investiga eventualele legături existente între WBS Holding şi WBS România, pentru a proteja investitorii care desfaşoară operaţiuni pe piaţa de capital prin intermediul WBS România.
Poliţiştii de la Investigarea fraudelor şi cei de la Criminalistică s-au autosesizat, joi dimineaţă, în privinţa dispariţiei fostului director al Sibex Cristian Sima. Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecută şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii unor clienţi care tranzacţionau pe pieţe externe prin firma deţinută de el.