Era rîndul biologiei. Fără un culoar specific pe care să concureze, subiectele de biologie fundamentală trebuie transferate fie la medicină si fiziologie, fie la chimie. Cînd e vorba de rezultate cu aplicabilitate medicală imediată, alegerea e usoară. Cînd nu, se încearcă un compromis: premiul este ‘împins’ la chimie. Asa că la fiecare aproximativ trei ani, nobelul pentru chimie este acordat pentru cercetări în domeniul biologiei moleculare. Spre exemplu, în 2009, reflectorul a căzut asupra ribozomului, iar în 2006 asupra ARN-polimerazei.
•
Anul acesta, premiul Nobel pentru chimie a fost acordat lui Robert J. Lefkowitz si lui Brian K. Kobilka, pentru studii asupra unor molecule numite pe limba lor maternă G-protein-coupled receptors, iar pe limba noastră: receptor cuplați cu proteină G. Intr-un compromis lingvistic îi vom numi, impersonal, GPCR.
•
Justificarea juriului ar părea croită special pentru a tăia cheful de detalii pentru publicul larg, mai ales după ce aflăm că este vorba de peste 30 de ani de studiu. Dar, cu puțină răbdare, vom vedea că lucrurile sînt cu adevărat interesante.
In general, orcît am simplifica, trebuie în final să ne oprim la măcar două elemente. Comunismul înseamnă puterea sovietelor plus electrificare, spunea Lenin. La fel, o celulă înseamnă un perete membranar si o modalitate de a transmite informația peste gard. GPCR exact asta fac: preiau semnale de la diverse molecule din exteriorul celulei si, fără a le permite accesul prin peretele membranar, comunică prezența lor în interiorul celulei. Sînt un soi de interfon molecular.
Partitura după care se face această traducere e un amestec de chimie si mecanică. Contactul micului răvaș molecular din exterior cu GPCR declansează o masivă reorganizare a receptorului, reorganizare care permite în interiorul celulei legarea de o altă proteină.
Avem aproximati
