Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarele la Braşov: 518.090 de alegători, 1.142.000 de buletine de vot şi 477 de secţii

Publicat in News Brasov, joi 11 octombrie 2012 ·

Reprezentanţii Prefecturii Braşov şi cei ai Biroului Electoral Judeţean Braşov au început intens pregătirile pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Astfel, zilele trecute au fost delimitate şi secţiile de votare: 446 de secţii în tot judeţul, dintre care 177 în municipiul Braşov, cu una mai puţin decât la Referendumul din 29 iulie, respectiv cu secţie în minus în zona coloniei Bod.

Totodată, Evidenţa Persoanei a trimis Autorităţii Electorale Permanent şi numărul braşovenilor cu drept de vot, 518.090, faţă de 517.359 la alegerile locale şi 517.220 la referendum, dintre care aproape jumătate, 253.000, sunt în municipiul Braşov. Până în data de 25 octombrie aceste liste vor ajunge pe masa fiecărui edil, care are obligaţia de a le actualiza până cu 2 zile înainte de scrutin.

Ţinând cont de aceste date, reprezentanţii Prefecturii au început demersurile şi pentru tipărirea buletinelor de vot. Astfel, vor fi tipărite 1.142.000 de buletine, câte 571.000 pentru Deputaţi şi Senatori, iar zilele următoare va fi lansată pe SEAP şi licitaţia pentru selectare tipografiei care va realiza aceste buletine. Reprezentanţii Prefecturii au precizat că termenul până la care vor fi declarate definitive candidaturile este 30 octombrie, iar cel târziu în data de 5 noiembrie va începe şi procesul de tipărire, care trebuie să fie finalizat până pe 29 noiembrie.

Reprezentanţii Prefecturii Braşov şi cei ai Biroului Electoral Judeţean Braşov au început intens pregătirile pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Astfel, zilele trecute au fost delimitate şi secţiile de votare: 446 de secţii în tot judeţul, dintre care 177 în municipiul Braşov, cu una mai puţin decât la Referendumul din 29 iulie, respectiv cu secţie în minus în zona coloniei Bod.

Totodată, Evidenţa Persoanei a trimis Autorităţii Electorale Permanent şi numărul braşovenilor cu

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum 21 minute
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum o ora
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 46 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°