Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO. Un bărbat autodidact electrifică satele din Rwanda

Publicat in Jurnalul, joi 11 octombrie 2012 ·

Anastase Tabaro, un bărbat autodidact în vârsta de 59 de ani din satul rwandez Rutare, cu doar şase clase la bază, a construit sisteme hidroelectrice în câteva sate asigurând cu electricitate peste 700 de locuinţe.

Tabaro a început să studieze tehnologia de construire a centralelor hidroelectrice in 1990 cu intenţia de a vinde centralele satelor învecinate. A fabricat o turbină şi a construit un baraj. Proiectul i-a fost întrupt de genocidul din 1994 dar mai târziu şi-a continuat lucrul iar primul sistem hidroelectric l-a terminat în anul 2000.

"Am crescut în Congo şi satul meu era electrificat. Dar familia mea s-a mutat in Rwanda într-un sat fără curent. Simţeam că nu pot trăi aşa şi astfel am început să mă instruiesc singur pentru a construi o centrala hidroelectrică", a declarat Tabaro, jurnaliştilor de la EPA.

Săteni vin la Tabaro în fiecare zi ca să îşi încarce telefoanele mobile pentru care plătesc 20 de cenţi.

Unii săteni au acum televizoare sau DVD-uri deoarece Tabaro le-a asigurat alimentarea cu energie electrică.

Reputaţia bărbatului a ajuns până în capitala Rwandei, Kigali, determinând Ministerul Infrastructurii să asigure stâlpii necesari pentru alimentarea satelor şi extinderea proiectului pe o suprafaţă cât mai mare.

Conform guvernului în anul 2012 doar 14% din populaţie are acces la energia electrică în Rwanda.

Anastase Tabaro, un bărbat autodidact în vârsta de 59 de ani din satul rwandez Rutare, cu doar şase clase la bază, a construit sisteme hidroelectrice în câteva sate asigurând cu electricitate peste 700 de locuinţe.

Tabaro a început să studieze tehnologia de construire a centralelor hidroelectrice in 1990 cu intenţia de a vinde centralele satelor învecinate. A fabricat o turbină şi a construit un baraj. Proiectul i-a fost întrupt de genocidul din 1994 dar mai târzi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 6 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 7 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 5 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 6 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 7 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°