Echipa feminină de baschet, BC Nova Vita Târgu-Mureş, a fost învinsă pe teren propriu de ICIM Arad, scor 30-79, într-o partidă din cadrul etapei a IV-a a Ligii Naţionale de Baschet. Soarta partidei a fost decisă încă din primele minute, când mureşencele au jucat fără vlagă şi orizont, reuşind să înscrie primele puncte abia spre sfârşitul primului sfert, în penultimul minut, şi acestea de la linia de libere, la scorul de 0-19. Sfertul s-a încheiat cu un dezarmant 4-21. Cel secund a avut aceeaşi desfăşurare, cu excepţia faptului că primul coş a fost înscris de mureşence cu un minut mai devreme şi Alexia Adams a reuşit apoi unul de trei puncte, singurul al echipei. La pauză era 9-42, scor pe care şi o echipă de junioare l-ar fi reuşit. ICIM a mai redus motoarele în sfertul trei şi a permis mureşencelor să menţină diferenţa şi aşa considerabilă pentru arădence. Ultimul sfert a decurs la fel ca şi primele două şi a fost câştigat cu 20-6 de către oaspete. Astfel, finala mică a campionatului trecut a devenit un galop de sănătate pentru echipa mai bine închegată, care a dat o adevărată lecţie, în special la modul cum se face faza defensivă.
Pentru Nova Vita au evoluat: Hilliard (14 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă), Johnson (6 puncte, 7 recuperări), Alaiba (3 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă), Adams (3 puncte, 3 recuperări), Mihai (2 puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive), Walker (2 puncte, 2 recuperări, o pasă decisivă), Mackey (2 recuperări) şi Riggs (o recuperare). De la ICIM, Givens a înscris 17 puncte, Risper 14, Mercea 9, Milovanovic 8, Bartee 7, Laplante 6, Brosovszki şi C. Cutaş câte 5, Wirth şi Crăciun câte 4.
BC Nova Vita ocupă după patru etape ultimul loc şi va întâlni duminică, 14 octombrie, de la ora 12, în Sala Forex din Braşov, formaţia locală Olimpia, ocupanta locului VI în clasament.
FOTO: CRISTINA GÂNJ
Echipa feminin