Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O reproducere a Icoanei făcătoare de minuni „Pantanassa” de pe Muntele Athos va fi adusă la Biserica Sf. Dumitru

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 octombrie 2012 ·

O reproducere a Icoanei făcătoare de minuni „Pantanassa” de pe Muntele Athos va fi adusă la Biserica Sf. Dumitru. O mărturie athonită va sta în permanenţă în biserica suceveană. Icoana va ajunge joi, 25 octombrie, la Suceava, şi va fi întâmpinată, la ora 17:00, în faţa bisericii, de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi. După primirea icoanei, ÎPS Pimen va oficia slujba de vecernie şi se va citi Acatistul şi Paraclisul icoanei „Pantanassa”. Pe 26 octombrie, vineri, de hramul Bisericii Sf. Dumitru, credincioşii sunt aşteptaţi la slujba Utreniei, urmată de citirea Acatistului „Sf. Dumitru” şi de săvârşirea Sfintei Liturghi, de un sobor de preoţi.

Icoana „Pantanassa”, cunoscută ca făcătoare de minuni

Icoana „Pantanassa”, cunoscută ca făcătoare de minuni, în mod special „vindecătoare de cancer”, este donaţia unei familii de suceveni, Iris Elena şi Ioan Bulboacă, şi va rămâne permanent în Biserica Sf. Dumitru. Icoana, care poartă chipul Maicii Domnului, are dimensiunile 80/60 cm şi va fi aşezată în biserică, în partea stângă, aproape de altar, pentru ca fiecare credincios să aibă posibilitatea să se închine Maicii Domnului. În România mai sunt doar două copii a Icoanei făcătoare de minuni „Pantanassa”, la biserica Rusă din Bucureşti şi la Sf. Mănăstire Oaşa din judeţul Alba.

Eveniment providenţial pentru Biserica Sf. Dumitru din Suceava

Preotul paroh Nicolae Horga, de la Biserica Sf. Dumitru, ne-a spus că „Sf. Munte Athos a fost, este şi va fi o atracţie irezistibilă pentru sufletele însetate după Dumnezeu”. Aducerea celei de a treia reproduceri a Icoanei făcătoare de minuni „Pantanassa” în România, de la Mănăstirea Vatopedidin Sf. Munte Athos, a completat părintele Horga, „icoană atotvindecătoare, este un eveniment providenţial pentru Biserica Sf. Dumitru din Suceava, dar şi o binecuvântare p

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°