Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCENDIUL din CONFORT CITY, provocat de un SCURTCIRCUIT la un frigider

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 octombrie 2012 ·

Incendiul produs săptămâna trecută la un bloc din complexul de locuinţe Confort City, deţinut de fraţii Negoiţă, a fost provocat de un scurtcircuit la un frigider. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Incendiul s-a declanşat din cauza unei defecţiuni apărute la aparat electrocasnic, cel mai probabil un frigider, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Flăcările s-au propagat rapid pentru că, în structura mansardei, se aflau materiale combustibile şi nu existau compartimentări cu elemente rezistente la foc.

Autorizația de construcţie trebuia să prevadă scenariul unei situații de urgență, cu atât mai mult cu cât era vorba de un număr mare de apartamente și apartamentele de la etajul superior erau din lemn, susţine arhitectul-șef al orașului Popești-Leordeni.

Proprietarii complexului rezidenţial sunt primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, şi fratele său, Ionuţ Negoiţă.

Comisia de cercetare, formată din şapte specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" al municipiului Bucureşti şi din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Codrii Vlăsiei" al judeţului Ilfov, a luat în considerare, iniţial, următoarele surse de aprindere: de natură electrică (scurtcircuit electric, efect termic sau arc electric); flacără deschisă; acţiune intenţionată.

"Pe baza probelor analizate, sursa de aprindere de natură electrică (scurtcircuit electric) este cea mai probabilă cauză de incendiu", este concluzia specialiştilor. Pe parcursul cercetării, comisia din cadrul structurilor subordonate IGSU a avut în vedere amprenta incendiului, propagarea arderii, modul de evoluţie al incendiului în timp şi spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată.

Declaraţiile şi imaginile filmate de martori, imagini surprinse înaintea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°