Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii nu mai au acces la medicamente ieftine

Publicat in Capital, joi 11 octombrie 2012 ·

Producătorii de medicamente au retras 200 de medica­mente de la compensare, iar statul nu mai vrea să le plătească pe cele sub 10 lei. Vor deveni medicamentele ieftine un lux?

După luni de tatonări, discuții și amenințări, producătorii de medicamente au acționat și au scos peste 200 de medicamente ieftine de pe listele de compensare. „Taxa clawback este principala cauză a acestei situaţii, noi am cerut scutirea de această taxă pentru medicamentele sub 30 lei, pentru care marja de profit a scăzut sub 10%. Sub acest nivel nu poţi să mai fabrici aceste medicamente“, susține Dragoș Damian, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) și totodată CEO-ul producătorului clujean de medicamente Terapia Ranbaxy.

Deși redusă cu circa 20% în luna august, taxa clawback „mănâncă“ în continuare circa 350 de milioane de lei trimestrial din vânzările producătorilor de medicamente. Astfel, produsele la care marja de profit nu a acoperit şi taxa clawback nu mai sunt compesate, poate nici importate în curând, potrivit producătorilor. Fenomenul se observă cel mai bine în farmacii, unde, de pildă, un expectorant pentru care pacienții plăteau înainte 25 lei costă acum 47,5 lei.

„Multe dintre genericele pentru inimă, antireumatice, antinflamatoare și chiar antibiotice, care erau compensate și cu 90% se plătesc acum integral“, spune diriginta unei farmacii din sectorul 2 al Capitalei. Efectul negativ de domino continuă: chiar dacă majoritatea acestor medicamente au echivalente terapeutice compensate, acestea nu se mai găsesc în farmacii, pentru că nu au mai fost importate, din lipsă de cerere. Unde nu există un produs similar compensat, contribuţia suplimentară a pacientului creşte de la câţiva lei la 100 de lei.

Colac peste pupăză...

Presiunea pe medicamentele ieftine este şi mai mare odată cu modificarea con

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 42 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 49 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 13 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 55 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 52 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°