* "Dacă nu aş fi avut convingerea că pot face faţă cerinţelor acestui post, nu aş fi acceptat", este declaraţia noului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, care ne-a acordat în exclusivitate un prim interviu
Toleranţă zero faţă de orice iniţiativă a grupărilor interlope, faţă de faptele de corupţie în rândul oamenilor în uniformă, stoparea infracţiunilor cu violenţă şi creşterea gradului de încredere a populaţiei în instituţia Poliţiei. Acestea sunt obiectivele noului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cms. şef Mircea Vizitiu, împuternicit la conducerea instituţiei din 5 octombrie, prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate, inspectorul şef ne-a vorbit despre motivele care l-au determinat să accepte funcţia, deocamdată pentru o perioadă de 6 luni, şi despre activitatea desfăşurată cu ani în urmă la Poliţia Brăila, apoi la Constanţa. Chiar dacă familia sa este la Constanţa, unde a ocupat funcţia de şef la Secţia 3 de Poliţie, cms. şef Mircea Vizitiu ne-a spus că, deşi este dificil, nu este singurul care a acceptat o funcţie la distanţă. Oricum, în condiţiile în care este brăilean, noul şef al IPJ a revenit cu plăcere pe meleagurile natale.
- Ce v-a determinat să acceptaţi această funcţie?
- Este lesne de înţeles că m-a determinat în primul rând dorinţa de a-mi dovedi mie însumi că ceea ce am făcut până acum reprezintă o bază stabilă a muncii mele. Dacă nu aş fi avut convingerea că pot face faţă cerinţelor acestui post, nu aş fi acceptat. Nu este neapărat o dorinţă de afirmare, am experienţă în spate, cred că acesta este un argument important în ceea ce priveşte capacitatea mea de a gestiona activitatea.
- Cu ce probleme se confruntă instituţia? Ce lipsuri are?
- Cred că cei aproape patru ani de activitate pe care i-am avut a