Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primă audiţie absolută a Simfoniei nr.1 de Norbert Petri

Publicat in News Brasov, joi 11 octombrie 2012 ·

Orchestra Filarmonicii Braşov va interpreta joi, 11 octombrie de la ora 19:00, la Cercul Militar, în primă audiţie absolută, Simfonia nr.1, op.14, de Norbert Petri, compusă în anul 1951, ăn cadrul Festivalului Musica Coronensis.

Programul serii este completat de Concertul pentru pian nr.3 în Do minor de Ludwig van Beethoven, în interpretarea solistului braşovean Horia Mihail. Manuscrisul simfoniei compuse de compozitorul aniversat anul acesta a fost descoperită în anul 2011 la Muzeul Casa Mureşenilor şi a fost trimisă de reprezentanţii Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Braşov în Germania pentru a fi editată şi tipărită. Astfel, în cadrul concertului de joi, publicul are ocazia de a asista la un moment special pentru viaţa muzicală braşoveană.

În trecut, Norbert Petri a scris pentru cvintetul Filarmonicii Braşov suita „Braşovul de altădată” şi pentru octetul Filarmonicii „Divertiment pe teme populare româneşti”.

Liviu Butnariu, preşedintele fundaţiei „Norbert Petri”, declara într-un interviu cu Camelia Chicomban în Bună ziua Braşov (1999): „Este emoţionant să-ţi aminteşti de un om de valoarea sa. A fost de o modestie de multe ori enervantă în comparaţie cu calităţiile pe care le avea. Eu nu aş putea să îi găsesc nicin un cusur. A fost un compozitor foarte prolific. Talentul său fantastic îi dădea posibilitatea să compună practic la orice oră. Norbert Petri a fost un om generos, care s-a dăruit complet acestui oraş. […] Eu cred că opera lui de căpătâi este „Idolul sfărâmat“.

Întrebat ce se poate face pentru ca Norbert Petri să fie mai bine cunoscut publicului braşovean, el a răspuns: „Petri a fost fără îndoială, un mare compozitor. Însă prin modestia lui a rămas un om necunoscut. Acum opera lui ar trebui redecoperită şi, în acest sens, foarte mult ar putea să ne ajute studenţii Facultăţii de Muzică, dacă ar fi interesaţi să int

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°