Pe faţa şefului DNA nu se poate citi nimic, este gri, plat, inexpresiv, iar când vorbeşte ai impresia că recită un text, care nu-i aparţine întru-totul. Afişază o mască impasibilă şi cei care-l cunosc ştiu că poate refuza cu aceeaşi propoziţie un prieten, un ministru sau dacă e cazul chiar pe şeful statului.

Daniel Morar şi-a început cariera de procuror şef anticorupţie înainte să împlinească 40 de ani şi a reuşit să-şi păstreze fotoliul în ciuda supărărilor premierilor care s-au perindat în cei şapte ani de când s-a instalat în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), împotriva duşmanilor pe care pe care îi are în toate partidele şi chiar împofida enervărilor mai mult sau mai puţin publice ale preşedintelui Traian Băsescu.

Mulţi spun despre el că e un provincial şi că nu şi-a depăşit această condiţie nici după atâţia ani petrecuţi la Bucureşti, alţii consideră că e un ardelean care şi-a făcut bine treaba şi care a adus cu el un bagaj de instrumente occidentale pe care le-a făcut să funcţioneze. Despre Daniel Morar nu s-a vorbit nici odată în revistele de scandal, la emisiunile mondene sau la rubricile de bârfe. A reuşit să-şi ţină viaţa privată dincolo de graniţa publică, iar adversarii lui nu au putut să-l aducă pe masa de disecţie, deşi au încercat cu asiduitate să găsească orice amănunt compromiţător. Nimic nu i-a schimbat azimutul, cu toate că i s-au întins destule curse, atât dinspre zona prietenilor, cât şi dinspre cea duşmanilor. A învăţat să trăiască sub lupă, ştiind că este mereu urmărit şi că tot ceea ce face şi spune se arhivează, ştiind că prietenii prietenilor săi au găsit metodele cele mai bune pentru a-l ţine sub observaţie, că mulţi de-abia aşteaptă să-l şantajeze sau să-l linşeze în piaţa publică.

Pe Daniel Morar nu l-au confirmat în funcţie românii, ci liderii Comisiei Europene, fiindcă ei au înţeles primii de ce p