Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inventatorul beculeţelor LED se destăinuie, după 50 de ani de la descoperirea sa

Publicat in Adevarul, joi 11 octombrie 2012 ·

În urmă cu jumătate de secol, omul de ştiinţă de la GE, Dr. Nick Holonyak Jr., pe atunci în vârstă de 33 de ani, a inventat prima diodă practică electroluminiscentă cu spectru vizibil (LED). Dispozitivul a fost supranumit de către colegii săi de la GE „magic“, deoarece lumina pe care o emitea era vizibilă ochiului uman, spre deosebire de laserele cu infraroşu. LED-ul consumă cu 75% mai puţină energie, durata de funcţionare este de 25 de ori mai mare decât a unui bec clasic şi este rece, fapt care îl recomandă într-o mulţime de aplicaţii.

Într-un interviu pentru GE Lighting realizat recent în laboratorul său de la Universitatea Illinois, Holonyak, acum în vârstă de 83 de ani, a vorbit despre ceea ce l-a condus spre momentul descoperirii într-un laborator GE: „Dacă ei pot face un laser, atunci eu pot face un laser şi mai bun decât oricare dintre ei pentru că eu am obţinut acest aliaj care este în roşu-vizibil. Şi voi putea vedea ce se întâmplă. Iar ei rămân în infraroşu“

Destinul lui Holonyak

Când Holonyak a intrat în echipa de cercetători GE în 1957, oamenii de ştiinţă şi inginerii companiei cercetau deja aplicaţiile semiconductorilor şi construiau premergătorii diodelor moderne, denumiţi tiristori şi redresori.

În timp ce omul de ştiinţă GE Dr. Robert N. Hall lucra la realizarea unui laser semiconductor în infraroşu cu GaAs (arseniură de galiu), Holonyak urmărea să obţină ceva vizibil, cu GaAsP (fosfoarseniură de galiu). Hall a format oglinzile laserului prin şlefuire, în timp ce Holonyak a încercat să formeze oglinzile prin despicare. În data de 9 octombrie 1962, sub privirile colegilor de la GE, Holonyak a devenit prima persoană care a folosit un laser vizibil din aliaj semiconductor - dispozitivul care a iluminat primul LED vizibil.

Aplicaţii în toate domeniile

La cincizeci de ani de la invenţia lui Holonyak,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 23 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 47 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°