Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intelectualii din România, solidari cu Mircea Cărtărescu. Tismăneanu: "Onestitatea lui Mircea Cărtărescu îi scoate din minţi"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 octombrie 2012 ·

Mircea Cărtărescu a publicat în ediţia de astăzi a "Evenimentului zilei" un editorial eveniment prin care răspunde calomniilor Antenei 3. Sursa: VLAD STĂNESCU

Chiar dacă premierul Victor Ponta l-a felicitat pe blogul personal pe Mircea Cărtărescu pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Literatură, ICR-ul condus de Andrei Marga, aflat în subordinea Senatului prezidat de Crin Antonescu, susţine că imaginea scriitorului a fost construită artificial din banii instituţiei.

"Regimul Băsescu ar fi băgat bani în mine cu nemiluita. Dar de ce o fi băgat bani și regimul liberal al lui Tăriceanu? Am luat Premiul Național de Literatură al guvernului României în timpul acestuia, dat de ministrul liberal al Culturii, Adrian Iorgulescu: 25.000 de euro din bani publici, din care s-ar fi putut da o mulțime de pensii. Mult înainte de regimul Băsescu și de ICR-ul lui Patapievici am luat și de 4 ori Premiul Uniunii Scriitorilor, alți bani publici", susţine Mircea Cărtărescu.

Atacurile la adresa scriitorului se întind mai multe planuri, de la imaginea construită pe banii ICR, la faptul că traducerile cărţilor sale în străinătate s-au publicat ”în tiraje confidențiale”, la faptul că ar avea contract de exclusivitate cu Humanitas, până la ideea că ar fi agent SIE sau DIE şi că soţia lui ar scrie versuri obscene. Şi lista calomniilor poate continua.

Oameni de cultură din România s-au sesizat şi sunt solidari cu Mircea Cătărescu.

Vladimir Tismăneanu: "Noroiul şi diamantul. Am publicat un întreg editorial pe platforma Hyde Park în care definesc actualul moment drept cel al revenirii hingherilor culturali. Atacurile imunde, de o vulgaritate neţărmurită şi de o infamie pe măsură, împotriva lui Mircea Cărtărescu, sunt vârful unui aisberg al nemerniciei. Este lovit acest scriitor de geniu (îmi măsor cuvintele, ştiu exact de ce le folosesc) de c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 5 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 2 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 6 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 9 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 4 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 3 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 5 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 4 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 5 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°