Primarul Craiovei a amendat-o pe Lia Olguţa Vasilescu. “Autoamenda” în valoare de 1.000 de lei are legătură cu neîndeplinirea condiţiilor legale pentru reabilitarea termică a unui bloc de locuinţe.
Sancţiuni au primit şi directorul Regiei de Adminstraţie a Domeniului Public şi Fond Locativ, cel al Regiei de Termoficare şi cel al Companiei de apă. Lia Olguţa Vasilescu şi-a dat amenda după ce în presa locală a apărut un articol în care era prezentat faptul că Primăria a început reabilitarea termică a blocului 201E din cartierul Craioviţa Nouă, fără a avea autorizaţie de construire, transmite Mediafax.
Primăria avea certificat de urbanism, dar nu şi autorizaţie de construire. Aceasta a fost emisă în 8 septembrie 2012, însă lucrările au fost începute înainte de această dată.
“Am demarat lucrările pentru că erau urgente, sunt dispusă să suport amenda. Dacă nu începeam imediat lucrările, riscam să pierdem banii de la Uniunea Europeană şi prefer să plătesc amenda, decât să pierd un proiect atât de important pentru oraş”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
“Am avut sesizări că în acel bloc se fac lucrări fără autorizaţie. Am verificat şi apoi am dispus amendarea cu 1.000 de lei a celor vinovaţi, vorbim aici de Regia de Termoficare, Compania de Apă, RADPFL şi persoana fizică Lia Olguţa Vasilescu“, a declarat şeful Poliţiei Locale Craiova, Octavian Mateescu.
Primarul Craiovei a amendat-o pe Lia Olguţa Vasilescu. “Autoamenda” în valoare de 1.000 de lei are legătură cu neîndeplinirea condiţiilor legale pentru reabilitarea termică a unui bloc de locuinţe.
Sancţiuni au primit şi directorul Regiei de Adminstraţie a Domeniului Public şi Fond Locativ, cel al Regiei de Termoficare şi cel al Companiei de apă. Lia Olguţa Vasilescu şi-a dat amenda după ce în presa locală a apărut un articol în care era prezentat faptul că Pr