Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boschetarii vasluieni fac coadã la spitalele iesene

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 13 octombrie 2012 ·

Mai multe persoane fãrã casã din Vaslui au ajuns zilele trecute la spitalele iesene, refugiindu-se pe timpul noptii din cauza frigului. Medicii spun cã, în perioada zilelor Iasului, au de-a face cu tot mai multi oameni de pe stradã care vin din toate colturile Moldovei pentru a cersi. O bunã parte dintre ei pot fi vãzuti zilnic lângã Mitropolie, o zonã extrem de circulatã, zilele astea. S-au înregistrat zeci de apeluri la 112, în care a fost solicitatã ambulanta în zona bulevardului Stefan cel Mare, dar nu de cãtre pelerini. “Prin apelul la 112 au fost anuntate mai multe cazuri de lipotimii sau agresiuni generate de etilism acut. De multe ori nu a fost necesarã interventia medicilor, fiind anunturi prin care se dorea o solutie pentru a trece de o noapte mai rãcoroasã. Ne asteptam sã creascã numãrul de cazuri sociale în aceastã perioadã, datoritã cersetorilor din mai multe judete, adunati la Iasi.”, a precizat Diana Cimpoesu, purtãtor de cuvânt în cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” Iasi. Cu picioare amputate, cu degete tãiate sau cu copii mici, fiecare cautã sã impresioneze si sã dea lovitura în aceste zile. Milostenia pelerinilor nu face altceva decât sã încurajeze cersetoria. Înainte sã înceapã forfota din zona Mitropoliei, cersetorii si-au asigurat fiecare locatia strategicã pe timp de zi, iar noaptea se refugiazã la urgente. Medicii sustin cã în ultimele zile au ajuns la urgente mai multe persoane fãrã casã din judetele Vaslui, Botosani si Bacãu, care prezentau si un etilism acut.

Mai multe persoane fãrã casã din Vaslui au ajuns zilele trecute la spitalele iesene, refugiindu-se pe timpul noptii din cauza frigului. Medicii spun cã, în perioada zilelor Iasului, au de-a face cu tot mai multi oameni de pe stradã care vin din toate colturile Moldovei pentru a cersi. O bunã parte dintre ei pot fi vãzuti zilnic lângã Mitropolie, o zonã extrem de circulatã, zilele

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 29 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 41 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 44 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°