Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înapoi, în viitor?

Publicat in Observator Cultural, vineri 12 octombrie 2012 ·

Mi-ar fi plăcut să scriu, în zilele acestea de cod roșu ideologic, despre memoriile-eveniment ale lui Ion Ianoși (pe care le aștept de multă vreme) sau despre alte cărți proaspete de sezon (cum ar fi publicistica open minded a Alinei Mungiu-Pippidi). Condiția cronicarului aflat pentru cîteva luni departe de țară este, adeseori, ingrată, chiar dacă are drept compensație distanța necesară studiilor de specialitate cu care, ca bursier, se îndeletnicește. Din fericire, se întîmplă să păstrez în portofoliu cîteva noi apariții de la edituri din țară, cîteva cărți care, chiar dacă nu au autori originari din România, prezintă o relevanță specială pentru piața de idei autohtonă. Cea asupra căreia mă voi opri nu are doar un „titlu-hit“: Zonă de trecere. Despre sfîrșitul postcomunismului, ci şi un conținut pe măsură. Autorul ei, Boris Buden (n. 1958), este un filozof și intelectual critic de origine croată, în prezent visiting profesor la Berlin. Publicul românesc interesat îl cunoaște (presupun) din volume colective precum Genealogii ale postcomunismului și din alte demersuri aflate în zona noii stîngi intelectuale de tip Idea-Critic Atac. Trebuie spus că Buden propune un tip de reflecție (meta)politică și angajat-filozofică încă timid ilustrat în România, unde noua stîngă postcomunistă se răsfață de regulă în literaturizări soft care-i diminuează energia critică sau se pierde în alambicuri scholar care-o sterilizează și o obscurizează de tot. Or, autorul croat reușește să îmbine eficient rigoarea unui discurs speculativ de înalt nivel cu infuzii pop-filozofice și cochetării eseistice de natură să-l facă accesibil unui public divers. Ceva între stilul lui Slavoj Žižek și cel al lui Peter Sloterdijk, să zicem, păstrînd proporțiile, deși adevăratul său reper în materie rămîne, cred, criticul de artă Boris Groys. Postcomunismul – o poveste dură, cu un happy-end de prost gust

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 49 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 35 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 35 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Semnal de alarmă tras de un vicepreședinte al Consiliului Magistraturii: România e mai aproape de un „paradis al infractorilor ”decât de un stat de drept

HotNews acum 57 minute
Vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenția, marți, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susținând că țara noastră este mai aproape de un ‘paradis al infractorilor’

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°