Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Pretrolişti“ cu iz penal

Publicat in Impact in Gorj, vineri 12 octombrie 2012 ·

Poliţiştii au documentat activitatea infracţională a două persoane suspectate de furt de produs petrolier.

Suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti si vor fi prezentaţi unităţii de Parchet competente cu propunere de arestare preventivă. În data de 03.10.2012, orele 19.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina s-au sesizat cu privire la faptul că de la o sondă petrolieră ce se află pe raza comunei Stejari, se sustrage produs petrolier. Cu ocazia investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina, au fost descoperite 20 recipiente a câte 30 litri fiecare, un recipient a 60 litri şi 4 recipiente a 5 litri fiecare, toate confecţionate din material plastic, pline cu produs (condens) ce emana miros specific petrolier, cât şi o găleată din tablă de 10 litri şi o pâlnie din plastic, iar în beciul sondei produs petrolier care s-a scurs prin slăbirea unui ventil. Produsul petrolier identificat la faţa locului a fost predat reprezentanţilor unităţii păgubite, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior. În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au identificat pe F.C., de 49 ani şi F.R., de 29 ani, ambii din com. Stejari, jud. Gorj. Pentru a documenta în totalitate activitatea infrcţională a celor doi , poliţiştii au solicitat autorizaţie de percheziţie domiciliară . În baza autorizaţiei de percheziţie emisă de către instanţa de judecată , poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Tg-Cărbuneşti şi Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina împreună cu luptători din cadrul Serviciul Intervenţie Rapidă, Gorj, au descins la locuinţa suspecţilor ocazie cu care, a fost găsită şi ridicată cantitatea de 150 litri de produs petrolier, mai multe chei şi instalaţii artizanale, precum şi două recipiente metalice cu capacitatea de 200 litri, ce prezintă miros specific de produs petrolier. Suspecţii F.C. şi F.R., au fost reţi

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România înfruntă Belgia la Euro 2024. Belgienii conduc cu 1-0. Un gol al lui Lukaku, anulat pentru ofsaid

News.ro acum 16 minute
Reprezentativa României înfruntă, sâmbătă, la Koln, selecţionata Belgiei, în a doua etapă a grupei E de la Campionatul European de fotbal. O victorie le-ar aduce tricolorilor calificarea în optimile de finală. UPDATE - Lukaku a trimis mingea în poar

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 4 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 3 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 4 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 2 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 9 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

24°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°