Citind spovedania lui Tyler Hamilton am senzaţia că mă cobor în bolgiile lui Dante. În cele 20 de pagini luate sub jurămînt stilul telegrafic te loveşte mai tare decît orice proză de Nobel.

Seamănă cu expunerea tehnică a unuei crime cu repetiţie. Tyler a fost ciclist. A fost campion olimpic, pretendent la Turul Franţei. A fost tovarăş cu Lance Armstrong. Dar nu despre Armstrong vreau să vorbesc. În necesarul articol al lui Mitică Docan de pe acest site se explică foarte bine ce e cu cel mai mare mincinos descoperit al istoriei moderne. Sînt sute de pagini puse la dispoziţie de Agenţia Americană Antidoping care nimicesc pînă şi blindajul celor mai creduli. Şeful acestei organizaţii numeşte cazul “cel mai complex program de dopaj al sportului”. Dar, încă o dată, nu despre asta mă stîrnesc la scris. Citiţi, totuşi, acele pagini. E îngrozitor. E dincolo de ceea ce aş fi crezut chiar eu, mai puţin naiv poate decît alţii. E pur şi simplu o bombă cu napalm peste satele de paie în care pasiunea noastră se încăpăţnează să reziste.

Îl ştiu pe Tyler şi felul său aplatizat de a rula. Un rutier oarecare, cu trunchiul scurt, devenit campion surfînd pe valul ucigaş al celor de la US Postal. Mărturia lui, dată în faţa unui “grand jury” american, te înspăimîntă. Punct cu punct, omul coboară treptele către altcineva: un hoţ pe două roţi, un bandit cu bidon, un înşelător la drumul mare şi lung al etapelor de Tur. Totul e condensat ca într-un film minimalist în care urmăreşti asasinul pregătindu-se în tăcere şi apoi executîndu-şi fără dialog victimele. Victimele, adică acei ciclişti curaţi, cîţi or fi fost (Biblia ne spune că şi unul e de ajuns pentru a-şi salva comunitatea) sau noi, cei orbi. Sîntem omorîţi fără apărare.

Pentru cine păstrează amintirea acelor ani, e cutremurător cum imaginile de la suprafaţă se continuă în subteran, cum după podium şi zîmbetele în d