O a doua scrisoare atribuită lui Cristian Sima, brokerul care a fugit din România după ce a pierdut pe burse banii clienţilor săi, a fost publicată de Hotnews, destinatarul ales de Sima.
În prima scrisoare, Sima anunţă că traversează Atlanticul, că regretă că le-a pierdut banii clienţilor, dar că aceştia ştiau riscurile pe care şi le asumă şi că au câştigat oricum mulţi bani înainte de această pierdere.
În partea a doua, Sima vorbeşte despre cum au ajuns să-i fie clienţi persoane publice precum jurnalistul Robert Turcescu, Marie Rose Mociorniţă, cântăreţul şi actorul Tudor Chirilă sau politicianul Cozmin Guşă. Totodată, Sima susţine că l-a sfătuit pe preşedintele Traian Băsescu, prin intermediul consilierilor prezidenţiali Alexandra Gătej şi Iulian Fota, ca România să se împrumute masiv de pe pieţele externe, înainte de declanşarea crizei datoriilor suverane. Explicaţia lui Sima a fost că statele cele mai îndatorate vor fi cele mai câştigate atunci când finanţele mondiale se vor prăbuşi, pentru că totul va deveni o imensă schemă Ponzi, iar cei care scot primii bani sunt cei mai câştigaţi.
Redăm mai jos textul celei de-a doua scrisori atribuite lui Cristian Sima, aşa cum a fost publicată de Hotnews.
"Din cauza diferentei de fus orar nu am asistat in direct la propria mazilire media.Este surprinzator cum sunt analizat de psihologi care nu m-au cunoscut in viata lor si de analisti gata oricind sa-si dea cu parerea despre oricine si orice.Cand inca mai frecventam asiduu platourile televiziunilor refuzam constant sa fiu declarat analist economic, uzitind de butada: Care este deosebirea intre un analist si Dumnezeu? Dumnezeu nu se crede analist. Au existat insa si citeva personaje pe care le-am cunoscutmai bine si ale caror reactii as vrea sa le comentez .
1. Marie Rose Mociornita: am cunoscut-o prin Robert Turcescu la cererea mea