Exhibiţionismul de papagal este semnul mai mult decât evident că în cel puţin una dintre laturile personalităţii sale rămân suficiente elemente de psihanalizat. Unic în cazul său, însă, rămâne faptul că reuşeşte să îşi intersecteze în chip eficient pornirile de mahala cu calculele reci de care s-a servit în presă, afaceri şi politică şi care l-au urcat în poziţia de stăpân al unui întreg judeţ şi de baron local cu o influenţă incontestabilă la vârful aparatului central al statului.
Radu Mazăre, peştele-pescar de pe falimentarul litoral românesc, este un personaj veritabil în felul său care merită - vrem, nu vrem - toată atenţia. Într-o exprimare pretenţioasă, s-ar putea zice că este arhetipul împlinirii „visului românesc", al reuşitei în plan personal şi profesional la care, din păcate, prea mulţi concetăţeni cu o perspectivă distorsionată asupra ideii de succes încă aspiră, chiar dacă unii se feresc să o şi recunoască în mod explicit.
Evoluţia lui Radu Mazăre, de la momentul 1990 până în 2012, oglindeşte fidel involuţia statului român, iar în succesul său financiar şi politic se poate uşor ghici insuccesul unei întregi societăţi, în care timp de peste două decenii valorile s-au scufundat cot la cot cu instituţiile.
Nu-i vorbă, personaje excentrice precum Mazăre apar peste tot în lume, nu doar în România, dar ceea ce separă la un moment dat apele este faptul că, în România, spre deosebire de statele civilizate, oameni precum Radu Mazăre au posibilitatea să ajungă în faţă şi, mai mult decât atât, să se menţină timp îndelungat în prim-plan.
De la el de-acolo, din Constanţa sau Rio, cel mai fotomodel dintre primari a demonstrat ani de zile că poate aduce la ordin orice premier sau ministru de la Bucureşti a cărui carieră politică atârnă de firul subţire al imposturii.
Modul în care îi disciplinează pe oficialii de rang înalt ai statului rom
