Încheierea Păcii de la Paris, ce a consfinţit renaşterea României, şi decretele regale pentru alipirea fiecărei provincii recuperate la trunchiul istoric, au impus săvârşirea următorului act, al Încoronării, ce era şi ultimul.
În preajma Tronului vegheau oameni de stat precum Ionel Brătianu, Mihai Pherekide, generalul Ion Averescu, mitropolitul primat Miron Cristea şi istorici de talia lui Nicolae Iorga, care făceau diferenţa între stat şi coroană, între construcţia efemeră şi simbolul etern. În plin entuziasm popular, încă din vara anului 1920, au alcătuit o comisie pentru organizarea Încoronării. La propunerea marelui istoric s-a ales oraşul Alba Iulia, prima capitală, de la 1 noiembrie 1600, a celor trei ţări unite sub sceptrul lui Mihai Viteazul. Prima activitate a fost înălţarea unei mari catedrale, în zona fostei biserici înălţate de marele voievod, în 1597. Drept model s-a ales Biserica Domnească, ridicată de Petru Cercel, fratele Unificatorului, la Târgovişte. Lucrările începute la 28 martie 1921, după planurile arhitectului Victor G. Stephănescu, au fost finalizate la mijlocul lunii septembrie 1922, la 8 octombrie având loc sfinţirea şi primirea hramului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, în memoria primului întregitor al românilor şi patron al evenimentului.
Duminică, 15 octombrie 1922, debutase ca o zi mohorâtă. Ploua uşor, cu intermitenţe. Trenul regal, plecat de la Sinaia, a ajuns în gara din Alba Iulia la ora 9,30. Regele şi Regina au coborât pe peron, însoţiţi de Elisabeta, regina Greciei, Maria, regina Yugoslaviei, Carol, principele moştenitor, principii Ileana şi Nicolae. Au fost întâmpinaţi de o mulţime aleasă: Ion I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, preşedinţii celor două Camere, guvernul ţării, 40 de demnitari străini, toţi sosiţi la ora 8, cu un tren special, şi o com
