Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picu Pătruţ, ultimul mare miniaturist al Europei

Publicat in Jurnalul, vineri 12 octombrie 2012 ·

O expoziţie-document, dedicată operei lui Picu Procopie Oprea Pătruţ, o adevărată "epopee în imagini”, fără egal în tezaurul artei româneşti, îşi aşteaptă vizitatorii în Sala de Oaspeţi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român până la început de decembrie.

În "Săliştea cea vestită, de mulţi oameni locuită” s-a născut, în 1818, monahul-ţăran Picu Procopie Pătruţ, cărturarul. În căsuţa sa, modestă, departe de zgomotul lumii dezlănţuite, în singurătatea unei vieţi trăite în credinţă, izolare şi simplitate, Picu Pătruţ se aşeza la masa de lucru şi copia, pe albul paginilor aşezate cu grijă, cărţi ale timpului, nu numai româneşti ci şi scrieri ale lui Alexandre Dumas ori Eugene Sue. Prin caligrafia sa au prins contur manuscrise de o valoare inestimabilă, îndeosebi cărţi religioase, ilustrate cu miniaturi schiţate în culori vii, cu tematică inspirată din cele mai mari sărbători ale creştinătăţii: Naşterea şi Învierea Mântuitorului.

Am descoperit această expoziţie de excepţie, gândită de specialiştii Muzeului Naţional al Ţăranului Român, şi am avut parte de o bucurie plămădită din frumos. Mi s-a deschis portiţa spre mirificul sat transilvan, de la poalele munţilor Cindrelului, "mărgăritarul românesc al Ardealului”, cum îl numea Nicolae Iorga, din care nu lipsesc ilustraţii din viaţa cotidiană, cu oameni simpli, îmbrăcaţi româneşte, în care centrul spiritual este biserica creştină. Imagini ce exemplifică fresca din lăcaşul de cult " Înălţarea Domnului”– monument istoric - întregesc atmosfera vetrei acestui important centru de pictură, unde s-au format numeroşi artişti, iar fondul muzical atribuit completează estetica.

Onisifor Ghibu a descoperit lucrări ale lui Picu Pătruţ şi, impresionat, i-a adunat şi studiat opera. Din 1905 a început să publice în "Telegraful Român” felurite scrieri despre acesta. I-au urmat numeroase pagini semnate de nume

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 9 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 6 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 4 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 8 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum 10 ore
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

VIDEO Un cunoscut actor britanic a mânat oile peste un pod din Londra

HotNews acum 6 ore
Actorul britanic Damian Lewis, câștigător al unui Glob de Aur pentru rolul său din Homeland, a participat la o tradiţie „excentrică” care datează de sute de ani și anume trecerea oilor peste râul Tamisa, relatează BBC. Duminică, starul s-a alăturat

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/15°
mar.

12°/16°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

10°/16°
mie.

12°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/16°
joi

9°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
mie.

9°/19°
joi

14°/16°