Aşa cum ne-am obişnuit deja la o zi maxim două după ce OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, modifică preţurile carburanţilor şi ceilalţi actori de piaţa locală aplică aceeaşi majorare.
Ieri, capital.ro informa că OMV Petrom a majorat preţurile carburanţilor cu opt bani la benzină şi cu patru bani în cazul motorinei. Aceasta este prima ajustare a preţurilor realizată în luna octombrie a acestui an. Astăzi, preţurile au fost modificate şi de Rompetrol şi de Lukoil.
Lukoil, a treia companie după numărul de staţii de craburanţi, a copiat fidel creşterea de la OMV Petrom: 8 bani/litru la sortimentele de benzină şi 4 bani/litru în cazul motorinelor. Preţurile medii la Lukoil, conform site-ului propriu sunt următoarele: benzina Euroluk 95 costă 6,12 lei/litru, iar sortimentul Ecto 98 este comercializat începând de astăzi la un preţ de 6,8 lei/litru. Preţul unui litru de motorină Euro L Diesel este de 6,17 lei, iar sortimentul mai scump – Ecto Super Diesel este comercializat la preţul de 6,56 lei/litru.
Al doilea mare jucător de pe piaţa autohtonă, Rompetrol, a aplicat o creştere mai mică decât celelalte companii, dar la un nivel destul de apropiat. Astfel, dacă OMV Petrom şi Lukoil au scumpit benzina cu 8 bani/litru, Rompetrol a crescut preţurile cu 7 bani/litru. În cazul motorinei, sortimentul mai ieftin a fost majorat cu 3 bani faţă de 4 bani, creştere aplicată de OMV Petrom şi Lukoil. La sortimentul cu cifra cetanică mai mare, creşterea aplicată de Rompetrol este tot de patru bani.
Preţurile actuale la Rompetrol sunt de: 6,18 lei/litru benzina Efix 95, respectiv 6,82 lei/litru Alto 101. La motorine, preţurile sunt de 6,24 lei/litru Efix Diesel şide 6,56 lei/litru sortimentul Alto 55.
Marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat indicele preţurilor de consum arătând că rata anuală a inflaţiei în luna