Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoanele afectate de incendiul de joi din Capitală vor primi alte case, până la refacerea clădirii

Publicat in Adevarul, vineri 12 octombrie 2012 ·

Persoanele care au fost afectate de incendiul produs joi la o clădire din centrul Capitalei şi care au încheiate cu municipalitatea contracte de închiriere valabile vor primi alte spaţii, până când imobilul va fi pus în siguranţă şi redat circuitului locativ, potrivit PMB.

"Reprezentanţii Administraţiei Fondului Imobiliar au luat legătura în cursul zilei de astăzi (vineri - n.r.) cu persoanele afectate care au la această dată contracte de închiriere valabile, urmând să le pună la dispoziţie spaţii corespunzătoare, până când imobilul din str. Tache Ionescu nr. 2, sector 1, va fi pus în siguranţă şi va fi redat circuitului locativ", au precizat reprezentanţii Primăriei Capitalei (PMB).

Potrivit sursei citate, imobilul afectat de incendiu are parter, trei etaje şi pod nelocuibil şi se află în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar în proporţie de 57,54%, restul spaţiilor fiind proprietate privată. Astfel, spaţiile situate la parterul imobilului sunt proprietate privată, la etajul 1 sunt încheiate cinci contracte de închiriere, la etajul 2 - un contract de închiriere, la etajul 3 - două contracte de închiriere şi un apartament proprietate privată (cumpărat conform prevederilor Legii nr. 112/1995), precizează PMB.

Poliţiştii fac verificări în cazul incendiului de joi după-amiază, după ce mai mulţi muncitori au turnat smoală pe acoperişul imobilului, relatează Mediafax.

Surse judiciare au declarat vineri, pentru Mediafax că au fost identificaţi şi audiaţi locatarii din imobil care i-au chemat pe muncitori pentru lucrări de izolare, însă nu au dat date clare pentru stabilirea identităţii acestora.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru distrugere calificată prin incendiere, ancheta desfăşurându-se sub supravegherea procurorilor.

Locatari ai imobilului afectat de incendiul de joi au declarat la faţa locului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 17 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 59 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 47 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 22 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 40 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 33 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°