Numărul medicilor şi farmaciştilor cercetaţi pentru că au beneficiat de importante sume de bani de pe urma reţetelor false se măreşte pe zi ce trece. Astăzi, alţi 15 au ajuns în faţa procurorilor iar faţă de 12 s-a început urmărirea penală. Sursa: ADRIAN SCUTARIU
În dosarul reţetelor false s-a spart buba. Tot mai mulţi medici şi farmacişti sunt depistaţi şi citaţi în faţa autorităţilor. Sunt acuzaţi de emiterea de documente medicale falsificate ori pentru decontarea lor ilegală la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Astăzi, în urma citării, s-au prezentat la sediul Poliţiei Capitalei alte 15 persoane, medici şi farmacişti. Faţă de de 12 dintre acestea s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită, dare de mită.
În total, sunt cercetaţi 34 de medici şi farmacişti. Dintre aceştia, nouă au fost arestaţi pentru 29 de zile iar trei au primit interdicţia de a părăsi localitatea.
Activitatea infracţională a constat, în principal, în fraudarea de către mai mulţi medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, Dona, a bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false, cauzându-se un prejudiciu de aproximativ 1.600.000 lei.