O fetiţă de trei ani a fost răpită din
Brescia, Italia, chiar de bunica ei, o craioveancă de 42 de ani, şi adusă în Craiova, unde a fost găsită de tatăl său. Potrivit Bresciaoggi.it, o româncă de 24 de ani, din oraşul italian Brescia, anunţase marţi autorităţile şi reclamase că mama ei i-a răpit copilul şi l-a dus acasă la ea, în Craiova. Ştia acest lucru chiar de la mama ei, care a sunat-o şi i-a spus că este cu copilul în autocar, în drum spre Craiova.
Bunica şi nepoţica ei de trei ani au ajuns în România cu un autocar şi, chiar dacă acest caz fusese anunţat la Interpol, acestea nu au fost oprite la frontieră. Jurnaliştii italieni spun că, la plecare, bunica fetiţei a luat şi actele fiicei sale, pentru ca aceasta să nu poată veni în România după copil. Tatăl fetiţei a plecat cu maşina către Craiova, unde a ajuns miercuri, aproape în acelaşi timp cu autocarul în care se aflau soacra şi fetiţa sa. Bărbatul a găsit copilul în casa din Craiova a bunicilor, care nu s-au opus încredinţării acesteia, după care a sunat carabinierii din Italia şi a anunţat că a găsit-o.
Www. Bresciaoggi.it mai scrie că bunica fetiţei este cercetată pentru sechestrare de persoane.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au precizat că tatăl copilului nu a cerut ajutorul poliţiştilor craioveni.
O fetiţă de trei ani a fost răpită din
Brescia, Italia, chiar de bunica ei, o craioveancă de 42 de ani, şi adusă în Craiova, unde a fost găsită de tatăl său. Potrivit Bresciaoggi.it, o româncă de 24 de ani, din oraşul italian Brescia, anunţase marţi autorităţile şi reclamase că mama ei i-a răpit copilul şi l-a dus acasă la ea, în Craiova. Ştia acest lucru chiar de la mama ei, care a sunat-o şi i-a spus că este cu copilul în autocar, în drum spre Craiova.
Bunica şi nepoţica ei de trei ani au ajuns în România cu un autocar şi, chiar dacă aces