Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La lansarea cărţii "Maşinile Regelui", reprezentanţii Casei Regale au primit o sabie din argint masiv de la patronul Lotus Center (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, vineri 12 octombrie 2012 ·

Principele Radu şi-a lansat, vineri, la Oradea, cartea "Maşinile Regelui", dedicată uneia dintre pasiunile Maiestăţii Sale Regele Mihai al României. Evenimentul s-a petrecut la Lotus Center, la Librăria Diverta, şi a fost condus chiar de principii Radu şi de Nicolae, care şi-au făcut apariţia alături de patronul centrului comercial, Alexander Mudura.

Amintiri regeşti

Pe un ton firesc, deloc pompos, autorul a ţinut un scurt discurs, vorbind despre volumele care au precedat "Maşinile Regelui", scrise de alţi autori. Prima lucrare dedicată Regelui Mihai şi Casei Regale României este "Cartea Regală de Bucate", urmată de "Anul Regelui", "Muzica Regelui", o culegere de basme ale Reginei Maria şi "Jubileul Regelui", ultimul volum editat anul trecut şi dedicat împlinirii a 90 de ani de la naşterea lui Mihai Rege al României, în 25 octombrie 1921.

"Cartea Maşinile Regelui nu putea să apară fără «complicitatea» regelui. Ea conţine o serie de detalii pe care nu le ştia până acum nimeni, iar acum sunt la dispoziţia tuturor graţie Majestăţii Sale", a spus principele Radu, adăugând că această carte este, pe de altă parte, şi replica tipărită a Muzeului Regal al Automobilului de la Săvârşin, inaugurat la 25 octombrie 2011.

Cele circa 30 de persoane prezente la eveniment i-au sorbit, practic, fiecare cuvânt şi, cu toate că evenimentul nu a avut fastul celor de dinainte la care au participat cei doi, atmosfera a fost una elegantă. Singurele oficialităţi locale care au participat la lansarea de carte de la Lotus au fost preşedintele PSD Bihor Ioan Mang, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, şi şeful Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi.

După discurs, atât principele Radu cât şi Nicolae au dat autografe, au făcut fotografii cu toţi cei care şi-au dorit să se imortalizeze lângă ei, după care s-au retras discret spre restaurantul de la etajul complexul

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 13 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 7 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 12 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

„E ultimul meu an la club”. Mohamed Salah spune că va pleca de la Liverpool la finalul sezonului

Mediafax acum 10 ore
Contractul actual al lui Salah expiră la sfârşitul sezonului, situaţie în care se găsesc şi coechipierii Trent Alexander-Arnold şi Virgil van Dijk. Internaţionalul egiptean în vârstă de 32 de ani s-a bucurat până acum de un sezon fantastic, cu 17 go

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 7 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Microsoft va investi 80 miliarde de dolari în centre de date pentru inteligenţă artificială în 2025

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unei postări pe blog a vicepreşedintelui companiei, Brad Smith, peste jumătate din această investiţie va fi direcţionată către Statele Unite. „Astăzi, Statele Unite conduc cursa globală a inteligenţei artificiale datorită investiţiilor de c

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°