Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa DA! Miliţia s-a întors. Poliţia se ocupă de elevii chiulangi

Publicat in Ziua Veche, vineri 12 octombrie 2012 ·

Un număr de 41 de elevi care absentau nemotivat de la ore au fost conduşi de poliţiştii vâlceni la unităţile de învăţământ, vineri dimineaţă, a declarat pentru Agerpres Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

“În baza planului de măsuri al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, poliţiştii Biroului de Ordine Publică, ai Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, au organizat şi executat o acţiune în vederea identificării elevilor care absentează nemotivat de la cursuri şi frecventează unităţile de alimentaţie publică amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului’, a precizat Teodorescu.

Poliţiştii şi inspectorii şcolari au verificat 27 unităţi de alimentaţie publică şi au identificat 41 elevi care absentau nemotivat de la cursuri. Ei au fost conduşi la unităţile şcolare unde învăţau, urmând a se lua măsuri disciplinare faţă de aceştia. Nu au fost identificate cazuri privind consumul de alcool.

Poliţiştii de proximitate le-au reamintit administratorilor şi angajaţilor unităţilor verificate prevederile legale în ceea ce priveşte servirea minorilor cu alcool şi ţigări, dar şi a prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Un număr de 41 de elevi care absentau nemotivat de la ore au fost conduşi de poliţiştii vâlceni la unităţile de învăţământ, vineri dimineaţă, a declarat pentru Agerpres Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

“În baza planului de măsuri al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de în

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 2 ore
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum 2 ore
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum 2 ore
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 6 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Reacția Rusiei după atacul Israelului asupra Iranului: „Categoric inacceptabil”

HotNews acum 12 ore
Atac masiv al Israelului asupra Iranului care a decimat conducerea militară și a avariat grav instalațiile nucleare a fost neprovocat și reprezintă o încălcare a normelor ONU, a acuzat ministerul rus de Externe, citat de Reuters și agenția de stat r

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

16°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°