Otilia Cazimir era o natură confesivă şi avea disponibilitatea să scrie, asemenea prozatoarei Constanţa Marino-Moscu, câte zece epistole pe zi, pe care, apoi, le trimitea în cele mai îndepărtate locuri din România.
Bibliografia poetei, prozatoarei, traducă- toarei şi memorialistei Otilia Cazimir (1894–1967) însumează şi un impresionant număr de epistole pe care le-a scris şi trimis prietenilor, rudelor şi, mai ales, confraţilor săi.
Unele dintre aceste scrisori s-au publicat în ziare, reviste, almanahuri, crestomaţii sau cărţi ce cuprind documente de istorie literară.
Altele, cele mai numeroase, se află în biblioteci şi arhive publice şi particulare, care aşteaptă să fie cercetate şi publicate după normele occidentale de restituire filologică şi ştiinţifică.
Otilia Cazimir era o natură confesivă şi avea disponibilitatea să scrie, asemenea prozatoarei Constanţa Marino-Moscu, câte zece epistole pe zi, pe care, apoi, le trimitea în cele mai îndepărtate locuri din România.
Una dintre prietenele şi confidentele sale este şi prozatoarea Sandra Cotovu (1898–1987), care a primit îndrumări şi lecţii de stilistică literară, încă de la debut, de la George Topîrceanu, unicul redactor al revistei Viaţa Românească, ce selecta, citea cu un gust sigur şi corija neglijenţe sau erori în exprimare.
Epistola ce se publică, acum, de dimensiuni apreciabile, conţine o tulburătoare mărturie privitoare la posteritatea lui George Topîrceanu.
Confesiunile Otiliei Cazimir, transcrise la doar nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu, deloc subiective, evocă o lume croită strâmb, care continuă să existe până azi în spaţiul cultural şi literar de la noi.
Mărturii de o asemenea încărcătură faptică şi emoţională se cuvin a fi cunoscute şi integrate în biografia celor doi scriitori.
*
[Iaşi], 16 mai 19
