Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De unde scoate Cioacă 700.000 lei?

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 12 octombrie 2012 ·

Atât a solicitat familia Ghinescu în procesul de furt între soţi, plus condamnarea poliţistului pe latura penală, pentru că sunt siguri că el a înstrăinat toate bunurile Elodiei

La Curtea de Apel Braşov s-au formulat ieri concluziile avocaţilor familiei Ghinescu şi ai lui Cristian Cioacă în dosarul de furt între soţi, aflat în recurs la instanţa braşoveană. „Prin concluziile pe care doamna avocat astăzi (ieri – n.red.) le-a pus în faţa instanţei, dumnealor au recunoscut faptul că Elodia Ghinescu este moartă, pentru că dumneaei a spus că, într-adevăr, noi am declarat-o pe cale judecătorească moartă şi că această decizie nu poate fi contestată. Ba dimpotrivă, dumnealor aveau un termen de 15 zile în care puteau să atace acea hotărâre dacă aveau indicii, date că Elodia este în viaţă”, a subliniat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu. Potrivit acesteia, soluţia în dosarul de furt între soţi nu ar fi alta decât cea de condamnare a lui Cristian Cioacă, pentru că a sustras toate bunurile Elodiei Ghinescu, atât bunurile personale, cât şi cele necesare exercitării meseriei de avocat, din cele două imobile, de pe strada Gloriei şi de pe strada Iuliu Maniu, unde avocata îşi avea biroul.

În primă fază judecătorească în acest dosar, Cristian Cioacă declara că este dispus să aducă bunurile fostei soţii pentru a demonstra că nu a înstrăinat nici unul. „Nu a adus absolut nici un bun, a făcut asemenea afirmaţii în faţa presei şi nu a putut să prezinte absolut nici un bun. Mai mult decât atât, am intrat în posesia unui contract de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat autoturismul pe care îl dobândise cu Elodia Ghinescu, şi acela fiind un bun comun”, a susţinut avocata.

În urma constituirii de parte civilă pentru bunurile Elodiei Ghinescu s-a ajuns la suma de 500.000 lei, iar pentru constituirea ca parte civilă a familiei Ghinescu alţi 200.000 lei. @N_P

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°