Dezbaterea dintre candidaţii la vicepreşedinţia Statelor Unite, democratul Joe Biden şi republicanul Paul Ryan, care a avut loc joi noapte în Kentucky, a oferit spectacolul şi îndârjirea care au lipsit din prima dezbatere prezidenţială de săptămâna trecută. Cei doi candidaţi s-au confruntat timp de 90 de minute pe numeroase teme, politica externă fiind subiectul care a dominat pe parcursul dezbaterii.
Cu toate că, în rândul electoratului, părerile despre eventualul câştigător sunt împărţite, un sondaj făcut în rândul telespectatorilor CNN dându-l câştigător pe Paul Ryan, presa americană şi internaţională scrie că Joe Biden s-a ridicat la înălţimea poreclei de „bulldog” al politcii americane şi a dominiat dezbaterea.
”Dezbaterea a fost atât de dominată de Biden - în sensul bun şi rău - , încât Ryan a fost în mare parte un spectator”, scrie Washington Post.
Cel mai slab moment al actualului vicepreşedinte, Joe Biden, a fost cel în care a recunoscut că Administraţia Obama nu a gestionat bine criza din Benghazi, Libia, unde ambasadorul SUA şi alţi trei cetăţeni au fost ucişi în 11 septembrie.
Pe de altă parte, Paul Ryan, preşedintele Comisiei de Buget din Camera Reprezentanţilor, nu a reuşit să contreze multe dintre atacurile lui Biden, inclusiv în ceea ce priveşte controversatul lui plan de buget, a dat dovadă pe alocuri tocmai de „politeţea” pentru care a fost criticat Barack Obama după dezbaterea cu Mitt Romney şi s-a lăsat dominat de adversarul democrat. Mai mult, Joe Biden a reuşit să atace tocmai în punctele în care Obama ar fi trebuit să atace săptămâna trecută, notează New York Times.
Cu toate că între cei doi candidaţi la vicepreşedinţie există o diferenţă de vârstă de 27 de ani, Paul Ryan a încerat o pledoarie pasionată pentru politici conservatoare şi a părut că s-a pregătit ca pentru examen la capitole unde Joe Biden este u