De acum nu ne mai înţelegem ca înainte, Nedespărţitul meu trup, alter-egoul meu,
Ai devenit greu, gras şi gârbovit,
„eşti cam moşneag”,
cum îmi spune David, nepotul.
Nu ne putem totuşI despărţi, deşi aş vrea-o,
Creştin fiind, nu te pot abandona, la marginea
Autostrăzii, cum vezi cadavrele de câini sfârtecate,
Cu organele interne risipite, demontate…
ştiu că mulţi de vârsta ta, nu a mea,
Au început să-şi piardă cu chimioterapia
Ba ficatul, ba pacreasul, ba mărul lui Adam,
Iar tinerele pe care le admiram pe stradă,
Sau în cafenele, îşi pierd, mai toate, sânii,
După metoda profesorului american Halsted.
Trebuie să o mai ducem o vreme împreună,
Chiar daca nu ne mai iubim, hai, să rezistăm,
Nu mai ai picioarele înaripate ca Hermes,
Deşi eu sunt mereu gata de drum…
Stau încins, cu leptopul deschis,
Cu GPS-ul actualizat,
Cu toiagul după uşă,
Cum zice Pavel din Tars,
Să fim.
Poate ne cheamă la El,
Cel înconjurat de heruvimi.
Intrăm amândoi la Examen,
Ca numele şi prenumele
O singură entitate,
Una de la Facere.
Nu ştiu cum va fi despărţirea noastră,
Că ea va urma nimeni nu se îndoieşte,
Pentru mine va fi un câştig,
Pentru tine va fi o pierdere?
Oricum ne vom întâlni dincolo, tineri,
Cu prospeţimea noastră de la douăzeci de ani,
Când scriam poeme şi iubeam iubirea.
Ve fi ca-n prima zi, vrăjit de cele din jur?
Acum suntem o pereche cam bizară,
Tu, carnea, o bătrână stafidită,
Eu, un adolescent.
În holurile unui hotel de 5 stele.
De acum nu ne mai înţelegem ca înainte, Nedespărţitul meu trup, alter-egou
