Cei 56 de angajaţi ai Institutului de Cercetare şi Proiectare Utilaj Petrolier Ploieşti (IPCUP) au primit doar 2 salarii în ultimele 20 de luni, potrivit corespondentului Mediafax.
IPCUP Ploieşti este singurul institut din România, cu profil de cercetare şi proiectare utilaj petrolier, dar după Revoluţie s-a adâncit treptat în datorii. Acum, conducerea instituţiei spunând că partenerii de afaceri ai IPCUP au fost notificaţi să trimită banii direct în conturile ANAF, întrucât insitutul are datorii la buget.
Potrivit declaraţiei dată agenţiei Mediafax de către directorul general al IPCUP Ploieşti, Georgiana Marin, angajaţii institutului au primit, din octombrie 2010 şi până în prezent, doar două salarii. Motivul pentru care cercetătorii nu şi-au luat salariile îl reprezintă faptul că ANAF a blocat conturile institutului pentru datorii de peste 20 de milioane de lei la bugetul de stat.
Pe lângă cei 56 de angajaţi care mai lucrează la IPCUP Ploieşti, alte câteva zeci de foşti salariaţi, care între timp au plecat din institut, au de recuperat bani sub formă de salarii restante. În ceea ce priveşte preluarea IPCUP Ploieşti de la Ministerul Economiei la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, acest lucru nu s-a întâmplat.
Cei 56 de cercetători au venit, cu toate astea, la “muncă”, într-o clădire care nu mai are utilităţi – apă şi curent.
Printre partenerii de afaceri ai IPCUP Ploieşti se numără companii precum OMV Petrom, Romgaz Mediaş, instituţii de învăţământ cum sunt Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, dar şi firme din domeniul proiectării şi reparaţiilor de utilaj petrolier.
Georgiana Marin a precizat că institutul de cercetare ploieştean, care se află în subordinea Ministerului Economiei, deţine un laborator care are toate autorizările şi acreditările pentru lucrări, expertize şi proiec