Fostul director executiv la Uzinelor Sodice Govora Sergiu Bălan, un executor judecătoresc şi un avocat au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de tentativă de înşelăciune, după ce au încercat să obţină de la agenţii bancare peste 5,6 milioane de euro în cadrul unei executări silite pentru suma de 11,15 lei.
Potrivit procurorilor, în cursul anului 2010,Ardeiaş Liviu, avocat în cadrul Baroului Teleroman, Cocaină Mihai Andrei, avocat în cadrul Baroului Argeş, Fieraru Eugen, executor judecătoresc la Piteşti şi Bălan Sergiu Florin, fost director executiv la S.C. UZINELE SODICE GOVORA S.A., au constituit o asociere infracţională prin care au încercat inducerea în eroare a funcţionarilor unor agenţii bancare din Bucureşti, Sibiu şi Piteşti în scopul obţinerii, pe nedrept, a sumei de 24.400.000 lei (echivalentul a 5.673.626,94 euro, calculat la cursul BNR de 4,3006 lei/euro) în cadrul unei proceduri de executare silită pornită pentru suma de 11,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite de o instanţă civilă în favoarea lui Bălan Sergiu Florin.
Executare silită penală
Executarea silită a acestei creanţe ar fi fost încuviinţată de Judecătoria Piteşti la data de 13 septembrie 2010, procedura de executare fiind derulată prin biroul executorului judecătoresc Fieraru Eugen. În continuare, membrii grupării ar fi încheiat între ei mai multe contracte fictive (de asistenţă juridică şi de prestări servicii), onorariile acestor contracte fiind stabilite la valoarea totală de 24.400.000 lei. De asemenea, în cursul lunii septembrie 2010, iFieraru Eugen ar fi stabilit prin proces verbal totalul cheltuielilor ocazionate de executarea silită la suma de 12.010.467,70 lei, vădit disproporţionat faţă de valoarea creanţei de executat (11,15 lei). În baza acestui proces verbal, Fieraru Eugen emite ordonanţe de poprire către autorităţile bancare pentru suma de 12.010.467,70 lei,