Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii de la Natanael, exasperaţi de hoţii care le distrug ogoarele

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 12 octombrie 2012 ·

Furturile de pe ogoare dau mari bătăi de cap investitorilor de la producătorul de lapte, îngheţată şi produse de patiserie Natanael, cea mai mare parte a terenului societăţii fiind pe raza comunei Pătrăuţi şi la limita dintre Suceava şi Pătrăuţi. Romii din Pătrăuţi şi-au făcut un obicei din a se aproviziona cu lucernă sau porumb de pe terenurile societăţii, pe lângă furtul în sine hoţii lăsând distrugeri mari în urmă.

Hoţii intră în lan şi fac culoare dintr-un capăt în altul

Plecând de la informaţia că lucrătorii de la Postul de Poliţie Pătrăuţi au, în această perioadă, o mulţime de sesizări şi de dosare penale privind furturi de pe terenurile agricole, iar cele mai multe sunt de pe suprafeţele arendate de societatea care are ca acţionar principal un francez, am căutat-o la sediul Natanael, aflat în Iţcani, pe inginera Silvia Boghian, cea care coordonează activitatea de la ferma de bovine unde se produce laptele cu acelaşi nume. Societatea lucrează în jur de 350 de hectare de teren, pe care cultivă porumb, grâu, soia şi lucernă.

„Cei care fură de pe ogoare ne dau bătăi de cap de pe la începutul lunii august la porumb şi mult mai timpuriu la lucernă. Este o problemă foarte serioasă cu aceste furturi şi mai ales cu ce pagube lasă în urmă cei care ne fură. Intră cu căruţele în lanul de porumb sau în lucernă şi îşi fac culoar de la un capăt la altul. Se opresc unde li se pare că producţia e cea mai bună... Lasă dezastru în urmă”, relatează Silvia Boghian, care ne arată şi în teren urmele lăsate de hoţi.

De la 30% din producţie furată la 10%, după grafice de pază 24 de ore din 24

Aceasta spune că în anii trecuţi s-a constatat că hoţii au redus producţiile cu până la 30%, astfel că în 2012 firma nu a mai aşteptat doar ca poliţia să stopeze furturile.

Iniţial, cei de la Natanael au vrut să apeleze la o firmă de pază şi prot

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Cod galben de caniculă și disconfort termic în peste 14 județe! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate

Peste 90 de percheziții într-un alt dosar privind emiterea de acte de identitate românești false pentru ruși, ucraineni și moldoveni

HotNews acum 36 minute
Procurorii Parchetului General efectuează, joi, peste 90 de percheziții într-un dosar privind infracțiuni de luare de mită și fals informatic comise de funcționari publici de pe raza județului Suceava privind obținerea de documente de identitate rom

Tragedie în Indonezia: Cel puțin patru oameni au murit după ce un feribot s-a SCUFUNDAT în apropiere de Bali

Gandul acum 12 minute
Cel puțin patru persoane au murit și zeci sunt date dispărute după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat în drum spre insula Bali din Indonezia, potrivit poliției locale. Nava s-a scufundat miercuri înainte de miezul nopții în s

Cristian RIZEA, eliberat condiționat din penitenciar: Decizia Tribunalului Ilfov

Gandul acum 29 minute
Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost eliberat condiționat din închisoare, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară. El fusese condamnat pentru corupție și fugis

Atenționare de călătorie în Grecia! Risc de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că, potrivit Serviciului național de Meteorologie elen, în zilele următoare va crește risc

Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Rusia în războiul din Ucraina

Adevarul acum 49 minute
Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Moscova în conflictul cu Kievul, potrivit unei evaluări a serviciilor de informaţii din partea oficialilor ucraineni.

Atacurile SUA întârzie programul nuclear al Iranului cu aproximativ doi ani, susține Pentagonul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul nuclear iranian a fost întârziat cu aproximativ doi ani de atacurile americane decise de Donald Trump, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, a declarat miercuri Pentagon

Primele rezultate ale Evaluării Naționale sunt afișate joi

Mediafax acum o ora
Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, candidații pot depune contestații, proces care va continua și în zilele de 4 și 5 iulie. Elevii trebuie să completeze o declarație-tip în care își asumă faptul că nota poate fi modificată, atât în sens cre

Microsoft concediază aproximativ 9.000 de angajaţi, într-o nouă rundă de disponibilizări

News.ro acum 3 ore
Microsoft va disponibiliza aproximativ 9.000 de angajaţi, reprezentând mai puţin de 4% din forţa sa de muncă globală, potrivit unei surse familiare cu situaţia citate de CNBC. Decizia afectează echipe din diverse regiuni, niveluri de experienţă şi d

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

24°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

16°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

25°
joi

16°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°