Don DeLillo este unul dintre cei mai importanți prozatori americani în activitate. Deja un nume de marcă a ceea ce numim postmodernism – în Statele Unite privit, utilizat și tratat cumva altfel decît la noi, concept abuzat și stors în varia sensuri –, alături de alți autori mult mai des vehiculați în dezbateri, precum Pynchon, Barth sau Barthelme, Don DeLillo începe să fie tradus și la noi. După un început – după știința mea – cu Zgomotul alb (Editura Leda), acum, scriitorului newyorkez îi apar succesiv romanele Cosmopolis (Editura Polirom, 2012, traducerea Veronica D. Niculescu) şi Punctul Omega, tot la Polirom. Cosmopolis este un roman extrem de bine închegat, o metaficțiune alertă, ce se consumă într-un New York devorator de oameni și destine. Ca și Paul Auster, un alt mare consumator de istorii newyorkeze, de data asta și DeLillo (născut în 1936, în NYC) valorifică un topos pe care îl percepe ca un adevărat cunoscător. Fără să fie realmente un road story, romanul are toate datele. Se călătorește, cumva simbolic, traversînd un mare oraș, o intrigă vag misterioasă, dură pe alocuri, cu final kafkian, cu personaje care par sigure pe ele, dar se dovedește contrariul. Eroul, un anume Eric Packer, un bogătan care străbate NYC într-un automobil-bunkăr-modul spațial (are toate facilitățile tehnologice, mai puțin libertatea, oferită de o lume reală), un fel de Ulise (Homer + Joyce) modern, plin de nostalgii și neliniști. Dincolo de bani, femei, iubiri neîmplinite, violența lumii de azi ascunsă în marea metropolă. Evident că toate sfîrșesc prost. Multă tensiune acumulată și dintr-o scriitură detașată, care este marca acestui autor. Evident, postmodern.
Un New York mai umanizat și mult mai pitoresc sub aspectul vieții cotidiene se prefigurează din paginile romanului scriitoarei americane Jennifer Egan (n. 1962). Pe aici au trecut cuțitarii (Editura Pando
