Aleşii locali se pregătesc deja pentru întocmirea bugetului municipalităţii braşoveane pe 2013. Printre proiectele prioritare de investiţii de la bugetul local, pe care le are viceprimarul Răzvan Popa, se numără şi construirea unei noi creşe în cartierul Astra, ţinând cont în Braşov există şapte creşe, ce oferă 650 de locuri, însă solicitările părinţilor au ajuns la aproape o mie. Anul viitor, edilii vor să dea în folosinţă creşa de pe strada Carierei, care va oferi 150 de locuri, însă, numărul de locuri va fi tot insuficient, dacă nu se va investi în crearea de noi spaţii.
Totodată, pe lista de investiţii se regăseşte şi construcţia de locuinţe sociale şi pentru tineri, pe banii Primăriei, respectiv a cel puţin două blocuri, care să ofere un număr de cel puţin 80 de apartamente. În prezent, vicperimarul susţine că sunt depuse aproape 2.000 de solicitări la Primărie, fie de la familii care au fost evacuate din imobilele retrocedate, fie de la persoane care nu îşi permit achiziţionarea unei locuinţe, dar şi din partea familiilor tinere, care îşi permit cu greu o casă, din cauza faptului că băncile acordă foarte greu credite. Acesta a mai precizat că aleşii locali că vor ţine cont înainte de a întocmi bugetul pe anul viitor de proiectele aflate în curs de derulare, pentru a fi evitate blocajele, din cauza lipsei finanţărilor.
Aleşii locali se pregătesc deja pentru întocmirea bugetului municipalităţii braşoveane pe 2013. Printre proiectele prioritare de investiţii de la bugetul local, pe care le are viceprimarul Răzvan Popa, se numără şi construirea unei noi creşe în cartierul Astra, ţinând cont în Braşov există şapte creşe, ce oferă 650 de locuri, însă solicitările părinţilor au ajuns la aproape o mie. Anul viitor, edilii vor să dea în folosinţă creşa de pe strada Carierei, care va oferi 150 de locuri, însă, numărul de locuri va fi tot insuficient, dacă