Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară şi reflexoterapie - Timişoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24
În mod obişnuit, se disting două mari tipuri de incontinenţă urinară, şi anume:
o incontinenţă de efort - se caracterizează prin pierderea urinară apărută ca răspuns la anumite tipuri de manifestări ale organismului (strănut, tuse) sau la activităţi fizice solicitante (ridicarea de greutăţi), care determină creşterea presiunii în abdomen. Totodată, supraponderalii şi persoanele care prezintă anumite afecţiuni cronice sunt, în mod special, susceptibili să facă incontinenţă de efort.
* incontinenţă prin contracţii involuntare - în acest caz, pierderea urinară apărea când vezica se contractă singură şi depăşeşte presiunea sfincterului urinar. Prevalenţa acestui tip de afectare creşte cu vârsta, dar poate apărea şi în cazul unei infecţii urinare uşoare sau în cazul unei anomalii preexistente a musculaturii vezicale. Este important de ştiut că sistemul muscular şi nervos care controlează retenţia şi eliberarea urinei pot fi afectate de boli, medicamente, infecţii de tract urinar sau complicaţii apărute în urma unor intervenţii chirurgicale din sfera genito-urinară. În acelaşi timp, afecţiunile neurologice, precum boala Alzheimer, boala Parkinson sau accidentul vascular cerebral, pot produce incontinenţa urinară. Cu toate acestea, deşi este o manifestare supărătoare, incontinenţa urinară nu este, în general, o problemă medicală severă. În multe cazuri, controlul asupra vezicii urinare poate fi redobândit prin tratarea cauzei subiacente sau prin modificarea comportamentului zilnic. Se pot efectua exerciţii specifice pentru tonifierea musculaturii din aria pelvină sau exerciţii de antrenare a vezicii, în scopul redobândirii controlului asupra actului micţional. Uneori, modificări minime în activitatea zilnică, cum ar fi m
