Pictând oraşul
Un stol de cocori, o ceată de bufniţe, o bibliotecă, nişte scafandri, nişte cetăţeni semi-adormiţi, un avion de hârtie, o perdea verde, sunt printre proiectele propuse să fie pictate pe vârful Turnului de apă şi artă din Pantelimon (foto 1). Bucureştenii sunt aşteptaţi, începând din 7 octombrie, să-şi aleagă pictura preferată, prin vot.
Turnul de apă al Postăvăriei Române, o construcţie ridicată în anii de glorie şi industrializare ai comunismului, va constitui un reper pentru cartierul Pantelimon, începând din decembrie 2012. În jurul turnului va fi montată o scară în spirală, care va facilita accesul vizitatorilor la o panoramă a oraşului de la 30 de metri înălţime, iar bazinul din vârful turnului, cum spuneam, va fi pictat în urma unui concurs de proiecte, jurizat chiar de locuitorii cartierului.Inaugurarea oficială a noului turn de apă şi artă va avea loc în noaptea de Revelion dintre anii 2012-2013. Finanţatorul principal al proiectului este ING Romania.La începutul lunii s-a încheiat etapa de înscriere în concurs a lucrărilor pentru turn. Make a Point (o Asociaţie culturală înfiinţată în anul 2009 de către trei oameni de artă: criticul de film Viorica Bucur, regizorul de film documentar Mădălina Roşca şi artistul visual Alma Cazacu. Asociaţia organizează expoziţii, spectacole, proiecţii de film, workshopuri şi este un spaţiu dedicat expunerii de lucrări şi mesaje ale creatorilor contemporani într-un loc aparent inaccesibil artei: o fostă hală a Postăvăriei Române) a selectat 12 lucrări din totalul de 45 propuse şi le supune acum votului popular. Finaliştii sunt următorii: David Emilian Petrut, 21 ani, din Câmpulung Muscel, cu lucrarea Cocorii mesageri; Ileana Oancea, 35 ani, Bucureşti, cu lucrarea Bufniţe; Traian Despoiu, 26 ani, Bucureşti, cu lucrarea Art totem; Evelin Bundur, 22 ani, Bucureşti, cu lucrarea Afară; Mădălina Pavel,